Izbânda modului de producţie comunist nu poate să fie mai puţin inevitabilă decât cea a modului de producţie precedent, capitalist, dacă e vorba de legităţi obiective ale istoriei, şi nu tendinţe vagi, sau ipotetice, presupuse; dar aceasta din urmă fusese nu impusă, ci numai consfinţită, sigilată, de revoluţiile burgheze. Nu adusă, ci subliniată, rezultatul triumfului economic al unui nou mod de producţie, nu actul impunerii sale conştiente, deliberate.
Revoluţiile burgheze, evidentă sursă de inspiraţie a tribunilor comunişti, au fost numai simptomul, şi nu cauza apariţiei noului mod de producţie, care era deja un fapt istoric, prezentul. Revoluţionarii burghezi fuseseră teoreticienii şi exponenţii, managerii modului de producţie capitalist, nu creatorii săi. Acesta fusese luat ca deja existent, ambiant.