‘Manifestul Partidului Comunist’ se deschide cu o caracterizare a proletariatului—chiar în cap. I, ‘Burghezi şi proletari’, autorii încep cu lupta de clasă—opoziţie, luptă, înfruntare deschisă sau surdă, pe muţeşte—panorama istoriei ca necuprins al ‘gradărilor subordonate’—‘noi clase, noi condiţii de opresiune, noi forme de luptă’—şi e instructiv fiindcă dă exemple de exponenţi ai burgheziei (proprietarul manufacturii, acela al locuinţei, negustorul, cămătarul) şi de absorbire, scufundare a starturilor inferioare ale clasei de mijloc în proletariat (mici negustori şi comercianţi, meşteşugari şi ţărani).
Aceste Klassenkämpfen, antagonismele de clasă, apar ca relaţii de putere; voinţa de dominare se exprimă ca politic, servindu—se de economic. Trecerea de la sistemul industrial feudal la acela modern a însemnat trecerea de la ghilde, la sistemul manufacturier. Diviziunea muncii nu mai e între ghilde, ci în interiorul fiecărui atelier. Manufacturii îi corespunde ‘clasa de mijloc industrială’. Industriei moderne îi corespund ‘milionarii industriali’, ‘burghezii moderni’, şi piaţa mondială.
Modurile de producţie sunt diferenţiate nu prin tehnologiile întrebuinţate, ci prin relaţiile de muncă, relaţiile omeneşti. Nu tehnologia ca atare dă caracterul unui mod distinct de producţie.
Economicul conferă puterea, şi mijloceşte ascensiunea unei clase. Aşadar, e folosit, mai întâi, pentru obţinerea puterii: treptat, şi efectiv. ‘Manifestul …’schiţează relaţia ascensiunii economice cu aceea politică, în dinamica efectivă—şi se afirmă că ‘guvernarea statului modern nu e decât un comitet pentru gestionarea afacerilor întregii burghezii’. Burghezia a apelat la esenţializarea exploatării. Salarizarea e expresia socială a relaţiilor burgheze, capitaliste.
Exploatarea de către burghezie a pieţei mondiale ‘a dat un caracter cosmopolit producţiei şi consumului din fiecare ţară’.