Am văzut, la TV, 3 Days to Kill, cu K. Costner, care pare mofluz pentru că e, de fapt, un actor prea interiorizat, cinstit şi sobru ca să marşeze nonşalant la regia imbecilă, monoton când îl dezavantajează regia (cum se întâmplă aici), chiar îmi fusese dor să îl revăd pe Costner, însă 3 Days to Kill e un thriller inept şi pueril, absolut meschin, care se vrea amuzant, unul din acele rebuturi într-adevăr foarte penibile, ca atare Costner, dezamăgit, perplex şi ineficient, face un rol apatic, cantonat în simptome; The Marrying Man, 1991, cu Kim Basinger şi Elisabeth Shue, o satiră idilică, sau o idilă satirică, lipsită de graţie şi cam fadă, de un sarcasm întrutotul evreiesc, ai cărei protagonişti sunt doi zevzeci, film mediocru, esenţial evreiesc ca idee comică (Neil Simon); Anda Onesa în prezent (New York, imobiliare, spiritualitate, fiica eminentă); Gruppo di famiglia in un interno, 1974, de Visconti, pretenţios şi foarte schematic din perspectiva dramaturgiei.