Am văzut, la TV, interviul aniversar al lui Pleşu (convivialitate, indiferenţa faţă de ficţiune, eul detestabil); Midnight in Paris, regizat de W. Allen, într-un registru al kitschului bonom şi al caricaturalului relativ amabil, ceea ce ştie W. Allen să facă e bine făcut; un interviu cu Doinaş (sinceritate, Heidegger, Papini, 'o tabletă din «Gog»', tatăl lui Everac, rebarbativitate, 'Coppélia', Pâclişanu, impresia mea fiind că adesea declară contrariul a ceea ce gândeşte, prozaismul posac pare ostentativ, prozaismul acesta, subliniat, dealtminteri ale unei minţi foarte lucide, nu e sincer, nici convingător); ceva dintr-un interviu cu Cărtărescu; ceva din interviul Oanei Lazăr cu Ana Blandiana; o emisiune franceză cu G. M. T. Sumner, despre tinereţea lui imersată în muzici tropicale; Dumb and Dumber To, cu J. Daniels la douăzeci şi nouă de ani după Trandafirul … lui W. Allen; foarte puţin din The Next Three Days, cu R. Crowe; meciul lui Nadal cu Thiem, apoi şi altele.