Simpatia teologilor creştini, mai ales postbelici, a mers mai degrabă către Heidegger, 'celălalt existenţialist german'; Jaspers ilustra un mod de filozofare provenit din kantism şi iluminism. Relativa lipsă a unui ecou istoric durabil al filozofiei lui Jaspers poate fi de natură să nedumerească, dar e contingentă—în fond, teologii creştini au preferat să i se adreseze lui Heidegger, şi au găsit chiar în Wittgenstein un interlocutor mai de interes. Dar acestea sunt vicisitudinile istoriei culturale—nu neapãrat domeniul întâmplãtorului ca atare, dar al contingentului istoric.
Nu cred cã lipsa de ecou durabil, sau larg, e de naturã sã intereseze. Cei care vor simţi nevoia, vor avea mereu cui să i se adreseze.