Despre trup

Despre trup





Cum sã gândeşti trupul? Trupul e materie însufleţitã. Descartes credea cã existã o interfaţã între materie şi suflet, ceea ce fãcea din suflet o materie mai subtilã, mai eteratã—aşadar, materializa sufletul. Înţelegerea lui Descartes era, pânã la urmã, una materialistã; Spinoza a sesizat anvergura greşelii carteziene, însã el recurge la un altfel de monism. Nu le mai distinge ca pe douã materii, ci le identificã, drept douã aspecte ale aceleiaşi realitãţi—realitatea consideratã sub simţuri, şi sub gândire. Realitatea perceputã e întinderea, sensibilul, materia; iar realitatea gânditã e sufletul, sau Dumnezeu. Spinoza le şi ierarhizeazã, într—un fel—însã în alt fel, nu: Dumnezeu nu e mai degrabã aspectul gândit, decât acela simţit; însã tot ţine sã le confunde, le distinge spre a le amalgama.
Trupul nu e distinct de suflet—ci e sufletul în actul de a anima materia; omul nu e ‘compus din trup şi suflet’, ci e suflet, care fie animã, fie înceteazã sã mai anime materia. Gând îndrãzneţ, pe care dualismul neapãrat îl rateazã. Nu existã o individualitate a materiei animate; individualitatea ei e gândul trupului, principiile de organizare biologicã, inteligenţa organismului—aşadar, sufletul. Trup se numeşte materia animatã de un suflet—sau un suflet în actul de a anima materia. Unicitatea biologicã şi fizicã e o unicitate de informare, de organizare, de conformare, nu de structurã chimicã. Unicitatea biologicã rezidã în principiul care informeazã materia. Inteligenţa organismului, a funcţionãrii biologice, îi revine sufletului care animã materia.
Sufletul nu existã înainte de a organiza materia. E greu de închipuit condiţia destrupatã, fiindcã sufletul nu preexistã trupului, ci se naşte în actul de a anima materia, nu cunoaşte o altã condiţie.
La Descartes, în mecanicismul cartezian, un fals dualism, maşinãria trebuie pusã în mişcare, urnitã, tot de un element de aceeaşi naturã, tot de cãtre materie, una mai subtilã, mai eteratã. De aceea, şi dualismul lui e tot un monism. Aşa se face cã la Descartes e vorba despre douã materii, despre douã feluri de materie—una, mai grosierã: maşinãria trupului; o alta, mai subţire, sufletul, care pune în mişcare maşinãria. Iatã—ne, aşadar, tot într—un fel de monism.

Oricine nu crede în creaţia de suflete, face din ele un epifenomen al rearanjãrilor—mecanice sau aleatorii—ale materiei. Heidegger se încadra, fãrã sã o ştie, în gândul marxist. Idealiştii germani aveau o teorie monistã cam ca a hinduşilor. La ei, materia devine un epifenomen al sufletului unic, necreat. O proiecţie şi o iluzie, fie şi coerentã, organizatã logic. Însã pentru cine, ca Heidegger, nu e un monist în felul hinduşilor sau al idealiştilor nemţi, nu existã creare de suflete, atunci acestea devin licãriri ale rearanjãrilor, mecanice sau aleatorii, ale materiei. Fãrã o doctrinã a Creaţiei, singurele alternative sunt aceste douã monisme: hindus—idealist, şi materialist. Heidegger era prea blazat pentru primul.
Cu fiecare suflet, se creazã ceva nou. Nu îi înţeleg pe cei care refuzã ideea creaţiei, cu toate cã sunt martorii creãrii de nou. Scepticii sunt martorii, neînţelegãtori, ai apariţiei de nou; Heidegger s—a ivit pe lume la fel: în chipul unui copil, al unui suflet creat, ceva original şi de neînlocuit, însã maturul nu a vrut sã o priceapã.
Heidegger nu gândea altfel decât marxiştii; de aceea, ontologia lui e materialism spoit, ornat, dres cu alãmuri teutone.
Crearea unui trup e simultanã cu crearea unui suflet—e un unic gest creator, trupul e lucrarea sufletului abia creat de a informa materia. Logica organismului e logica acestui suflet raţional. Cine nu acceptã asta, nu poate vedea în suflet decât licãrirea efemerã a unei asamblãri materiale, epifenomenul mişcãrii materiei. Poate cã se enunţã o lapalisadã, însã trupul/ sufletul, Creaţia rãmân categoriile fundamentale ale filozofiei.
Nu existã o interfaţã a sufletului cu materia trupului, fiindcã cele douã nu sunt realitãţi de acelaşi ordin; sufletul e ‘dincoacele’. Sufletul e înţelesul, sau sensul mişcãrii biologice, al dinamicii funcţionale a organismului; de aceea, marxiştii aveau sã ajungã sã spunã cã informaţia este o laturã de sine stãtãtoare a realitãţii, ireductibilã la celelalte douã din triada ontologicã marxistã. Nu existã, în trup, în sensibilul senzorial, un ‘loc unde sufletul mişcã trupul, adicã materia trupului’; un astfel de loc e o himerã filozoficã cartezianã.
Sufletul nu e o realitate de acelaşi ordin cu materia, nu e de gãsit ‘undeva’ în materia trupului, în materia animate, ci e logica, aspectul logic, gândit—şi care, împotriva lui Spinoza, e distinct şi separabil, nu identic.
La Descartes, sufletul nu s—ar putea uni cu ‘trupul’, cu maşinãria, decât ca o materie, fie şi mai rarefiatã, cu altã materie. (În ceea ce, la Descartes, e, în fond, tot un monism, existã, însã, creaţie—dealtfel, o substanţã sensibilã, spaţialã, poate sã creeze altã substanţã, chiar dacã aceasta ar fi de aceeaşi naturã. La Spinoza, creaţia nici nu e posibilã; la Descartes, probabil cã e. Dealtfel, ar trebui vãzut ce gândea Descartes despre caracteristicile Lui Dumnezeu, cãci ‘interfaţa’ e predicatã numai despre unirea sufletului cu maşinãria. Dacã sufletul creat e o materie mai rarefiatã, atunci şi Dumnezeu e la fel? E o materie rarefiatã, însã ubicuã?)
Odatã pusã problema ‘unirii’, a tangenţei, se pune şi problema similitudinii. Sufletul trebuie sã fie de aceeaşi naturã cu ‘trupul’, ca sã poatã interacţiona fizic cu el, sã îl poatã mişca. (Problema se pune şi pentru seria motoarelor, a ‘mişcãtorilor’, în cosmologia medievalã. Pentru a comunica mişcare unui corp fizic, trebuie sã interacţionezi fizic cu el, în spaţiul dimensional. Un mişcãtor imaterial nu poate deplasa corpuri materiale. Comunicarea mişcãrii cere similitudine de însuşiri fizice. Ceea ce e nematerial nu poate pune în mişcare ceea ce e material. Lanţul mişcãtorilor e un argument naiv. Se porneşte de la experienţa corpurilor care se pun în mişcare unul pe celãlalt, pentru a se concluziona, neaşteptat, despre un mişcãtor imaterial, despre un mişcãtor prim, imaterial, care pune în mişcare corpuri.)