Dumas şi femeile. Nişte romane probabil netraduse
Izbânzile amoroase ale lui Dumas au fost de o calitate cam dubioasã. Flaubert, Balzac, ca sã nu mai vorbim de erotomanul Hugo, vârstnic satir insaţiabil, erau în altã ligã. Însã aceastã viaţã intimã dumasianã lipsitã de respectabilitate nu poate eclipsa meritele literare ale romancierului. Pânã la urmã, poate cã nu e ceva mai mizerabil decât la Joyce; şi s—au vãzut intelectuali rasaţi afundaţi drãgostos în braţele unor femele de la frontiera zoologicului. Homericul sau rabelaisianul Dumas a avut o viaţã intimã destul de anostã şi de mizerã, caracterizatã prin relaţii ca acelea cu Laure Labay sau cu Belle Kreilssamer—câteva etaje sub reuşitele lui Balzac. Cred cã am citit undeva şi despre relaţia lui Dumas cu o circãreasã.
Literar, însufleţirea naraţiunii de care era capabil Dumas putea ajunge sã o aminteascã pe aceea a ‘Halimalei’; talent restrâns, redus, însã considerabil. ‘Halimaua’ nu e Shakespeare. Dumas nu e Balzac.
Gracq, Montherlant, Swift, Dumas, Beyle şi femeile.
În scrisul lor, dumasieni s—au declarat Verne, Stevenson. Féval şi Zévaco erau chiar dacã, poate, nu o mãrturiseau deschis.
Nişte romane dumasiene despre care nu ştiu sã fi fost traduse dupã ’47 sunt:--cei trei ‘Cãpitani’: Paul, Pamphile şi Arena; ‘Othon’; ‘Adam calabrezul’; ‘Maestrul de arme’; ‘Lydéric’; ‘O fiicã de regent’; ‘Femeia cu colier …’; ‘Laquedem’; ‘Mohicanii Parisului’; ‘Jéhu’ [ecranizat, şi a cãrui ecranizare o analiza bedefilul francez ‘Morgan’]; ‘Îmblânzitorul de lupi’. Am ales numai acele titluri care promit o sapiditate superioarã—cãrţi de aventuri, de capã şi spadã, şi mistere urbane. Latura de mistere urbane Sue—Dumas—Féval care avea sã ducã la Ponson şi la ‘Fantômas’.
Dumas, Féval, Sue avuseserã, la rândul lor, şansa de a fi Hugo.
Literatura misterelor urbane au ilustrat—o Hugo şi Balzac—Féval, Sue şi Dumas—Ponson şi ‘Fantômas’ la un nivel deficitar literar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu