vineri, 28 decembrie 2018

'A fost un om …'

În prologul ioaneic, reflecţiei cosmogonice îi e integrată proorocia Sf. Ioan Botezătorul. Chiar forma e aceea a mitului: 'fuit homo', Ἐγένετο ἄνθρωπος, 'a fost un om …', nivelul e tot cel al dinamicii sacre, nu al atemporalităţii, ci al timpului hieratic. Termenii prologului ('toate lucrurile', πάντα, viaţă, lumină) sunt foarte simpli, cotidieni, obişnuiţi, nepretenţioşi; niciun jargon ezoteric. Tocmai pentru că Evanghelistul îi acordă o importanţă excepţională Sf. Ioan Botezătorul, mărturia acestuia referitoare la Iisus ('hic erat quem dixi vobis …') e atât de verosimilă. Nu e escamotarea unei rivalităţi, ci continuitatea desăvârşită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu