vineri, 24 august 2018

George Steiner, 'În castelul lui Barbă-Albastră. Câteva însemnări pentru o redefinire a culturii'

'În castelul lui Barbă-Albastră' e o reflecţie despre cruzime, violenţă şi societate, reflecţie uneori cam şleampătă din punct de vedere filozofic, şi, atunci când e judicioasă, la nivelul unei gazetării de bun simţ. Există o carenţă metodologică, un eclectism el însuşi ocazional, neconştientizat.
Filozofia culturii ajungând să desemneze, pentru mulţi, nu o ştiinţă filozofică, ci o şcoală filozofică germană rău famată şi desuetă, se aleg alte sintagme pentru acest gen de întreprindere; chiar George Steiner îi dă diverse denumiri, de ex., 'o analiză a ideii şi a idealului de cultură', sau 'critică a culturii'.
Observaţiile referitoare la contemporaneitate (lucrarea a apărut acum aproape jumătate de veac), la discontinuitatea culturală, inclusiv ca indiferenţă şi ca demoralizare, ca abolire a lexicului normativ, sunt juste, lucide şi precise. Explicaţiile, însă, sunt mai puţin verosimile.
Factologia literară e aceeaşi pe care o întrebuinţase Sartre: Baudelaire şi Flaubert ca autori simptomatici, numai că George Steiner nu indică elementele principale ale derivei din sec. XIX, ce anume făcea aşa de urâtă acea lume, care era urâţenia lumii burgheze: capitalismul, materialismul, ateismul.
Explicarea Holocaustului (excelenţa idealului, şi resentimentul provocat de aceasta) e neverosimilă şi intelectualistă. Ce alte religii a tolerat, vreodată, creştinismul? Cu ce alte minorităţi necreştine a coexistat paşnic? Politeismul european, odată ajuns minoritar, n-a avut zile bune. Cum ar explica George Steiner anticreştinismul musulman? Sau modelele de purificare religioasă din Biblie?
Pentru George Steiner, mediocritatea obştească e un fapt, şi unul care determină comportamentele, întrucât această mediocritate nu e neutră, ci poate deveni belicoasă, oprimantă.
Mediocritatea e un fapt social.

Multe idei ale acestor însemnări sunt contestabile.
Astfel, teoria personalităţii e mult mai nuanţată decât competitivitatea la care a fost ea redusă în biologismul tardiv, acela al simplismului scientist al psihanalizei. Spinoza domina sinagoga, fără să şi-o aservească, fără a şi-o (putea) subordona în termeni empirici, efectivi social, o domina altminteri decât empiric, o domina prin faptul simplu al existenţei lui. E şi acesta unul din modurile de definire a personalităţii şi a supremaţiei sale.
George Steiner exagerează şi răstălmăceşte rolul 'dorinţei de nemurire prin operă' ('nemurire', sau surogat al acesteia, care e măsura desăvârşirii, nu motorul ei, şi care, deasemeni, e gândul unei compensaţii a austerităţii) ca pretins 'egoism sublimat'.
Dorinţa de 'a ajunge celebru' e o cauză accesorie, nu principiul creaţiei. Conştiinţa de a fi creat ceva care să dureze întrece simpla intenţie de a rămâne celebru.
Mândria de a fi creat ceva nepieritor, ceva desăvârşit, e altceva decât vanitate, şi exprimă iubirea pentru ideal, idealismul cel mai sincer, cel mai neegoist. Creatorul pariază pe ideal, şi pe dreptatea firii umane, pe recunoaşterea, fie şi viitoare, a ceea ce a fost creat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu