Iisus îi dãdea mulţimii peşte pe lângã pâine şi înmulţea vinul, vorbea despre ospãtarea împreunã cu Patriarhii şi despre vin şi burdufuri, despre culesul viei, participa la ospeţe, amintea pe copilul care îi cere un ou tatãlui sãu, a ales sã se comunice pe Sine în substanţe chimice alimentare, atâtea întâmplãri evanghelice se leagã de mâncat (culesul spicelor, ospãţul din casa farizeului Simon, smochinul blestemat, etc.), parabole ca a fiului risipitor amintesc bucuria petrecerilor. Ospitalitatea, mâncatul, bãutul sunt importante în Evanghelii; nu e o lume de posomorâţi. E o lume în care se mãnâncã, se bea, se dau petreceri. Iisus ştia cã oamenii vor sã petreacã, şi socotea cã e bine sã o facã.
Pâinea îi era strict necesarã mulţimii; Iisus dã şi peşte, oferã şi peşte pe lângã pâine. Iar apa a fãcut—o vin bun, care s—a bãut cu plãcere.