Hjalmar Söderberg, 'Tinereţea lui Martin Birck'

Stilul desăvârşit, cum e acela al primei părţi, înseamnă precizie, logică, eleganţă sobră, limpezime.
Partea întâi înfăţişează un artist; următoarele două, doar un predicator al emancipării şi al concubinajului, al realizării vocaţiei sexuale.

Partea a doua evocă tinereţea (petreceri, supeuri, femei, operă, cvartete, club). E menţionat 'Niels Lyhne', 'carte pe care o citiseră amândoi (Birck şi Rissler) şi o îndrăgeau mai mult decât pe oricare alta'; deasemeni, 'cântecele norvegiene care erau la modă' în vremea adolescenţei protagonistului.
Unele lucruri sunt remarcabile: repetarea numelui lui Harriet Skotte, 'adierea brizei de seară'.
Critica socială, absolut juvenilă, se rezumă la dezideratul emancipării sexuale, cu aluzii la un păgânism pompos de felul aceluia ironizat de Avercenko.
Lumea copilăriei lui Martin Birck e densă uman, e policromă, aceea a tinereţii e rarefiată. Autoanalizei i-ar fi fost necesară dimensiunea retrospecţiei, perspectiva altei vârste. Autoanaliza e rareori atributul tinereţii, care nu se cunoaşte pe sine suficient pentru exigenţele artei.
Personajele ne sunt explicate, romanul devine reportaj (cam prolix), iar stilul are, uneori, mersul sentenţios, aforistic: 'Trebuie să aşezi anumite graniţe în jurul compătimirii pentru semenii tăi', 'oamenii mediocri simt nevoia să urască şi să iubească în colectiv'.
Există ceva ipocrit, ceva dezagreabil şi dezgustător în propovăduirea moralei fără obligaţii a concubinajului şi a semiclandestinităţii (cu convenabila concubină anonimă, nepretenţioasă, însă care 'îi împărtăşea adesea neliniştile ei'), şi în autocompătimirea vanitoasă., cu smiorcăiala mediocrităţii avantajoase. Există deja izul de imbecilitate care defineşte lumea ultimei jumătăţi de veac.

Partea a treia, gazetărie care să flateze tineretul emancipat, dezamăgeşte, prin încercarea de a defini o mediocritate reprezentativă. Nu cred că Martin Birck e un autoportret; unele trăsături sunt caricaturale, însă nu din modestia autorului, ci pentru a flata publicul, iar altele sunt expresia unei vanităţi neinteligente. Impresia nu e de sinceritate, ci de tezism cu succes scontat, şi de ipocrizie post-protestantă.