În marxism, tocmai determinismul inflexibil, strict, ineluctabil, exonerează.
Dar o implicaţie e aceea că cine exploatează ţărănimea, nu are de—a face cu fiinţe cu adevărat umane (ci numai cvasi—umane, insuficient socializate); abia exploatarea proletariatului înseamnă chinuirea unor fiinţe umane. Burghezul şi proletarul sunt feţele aceleiaşi medalii, umanul suficient socializat.
Umanul e condiţionat, ca ivire, de saturarea socială deplină.
Atenuarea desconsiderării faţă de ţărani (pentru înapoierea lor, ca umanitate larvară, poate schiţată, dar net incompletă) provine abia de la teoreticienii ruşi, confruntaţi cu problema ţărănească.
În ţările cu economie agrară, progresismul a luat, pentru început, forma narodnicismului, poporanismului, etc..
Tânărul Lukács reiterează poziţia lui Marx (chiar dacă şi aceasta va fi făcut rabat în privinţa potenţialului revoluţionar rusesc, revenind).