Orizontul civilizaţional al gândirii patristice se situează nu în atemporalitate, ci în prezentul Părinţilor, în datul lor istoric, de care e determinat şi condiţionat.
Ca atare, cei care îşi închipuie că se situează în atemporalitate asumându—şi orizontul civilizaţional al Părinţilor, aşa cum e dat, se situează, de fapt, altundeva: în prezentul istoric patristic. Atemporalitatea patristică e o iluzie pioasă, nici măcar folositoare. Patristica nu e limanul anistoricului, iar istoricitatea e nu numai limitare, ci şi posibilitate, condiţie a realizării, matcă a înnoirii. Gândirea patristică, dacă un astfel de întreg există, are ca orizont nu atemporalitatea, ci o istorie determinabilă.
Acest anacronism deliberat, al recursului la pretinsa atemporalitate, e şi o formă de snobism.