Eseurile metodologice ale lui Lukács se întemeiază pe ipoteza (aparenta certitudine subiectivă) că la începutul anilor '20 (ai sc. XX) proletariatul apusean încă mai exista.
Evaporarea proletariatului vestic a fost marea eventualitate neprevăzută, întorsătura, renghiul.

Se uită, de către unii (conspiraţionişti) că Engels, Liebknecht, Mehring, Clara Zetkin, Plehanov, Stalin, Labriola, Gramsci (era albanez), Sartre, Althusser, Mao, etc., nu erau evrei.

'Nepomenirea' răului e importantă fiindcă e salutară, nu fiindcă e nobilă; răul suferit poate rătăci mintea umană. Iar 'nepomenirea' înseamnă iertare, nu refulare, ignorare, stâlcire. Răul suferit trebuie înfruntat făţiş, biruit, învins, nu refulat.
De aceea, 'nepomenirea' aceasta a răului suferit, îndurat, mântuieşte, curăţeşte.
Iertarea e o descătuşare, nu o datorie, şi se poate ierta în mod greşit, ranchiunos, formal, static, incomplet, cu frustrare. Crisparea iertării e înveninare. Iertarea are un meşteşug, buna intenţie poate eşua, nu e totul. Se poate ierta de formă, cu neclintirea urii.

Puţinele scrieri politice ale lui Lukács, toate din tinereţe, sunt, deopotrivă, capodopere; scrieri net condiţionate de momentul/ prezentul lor istoric nerepetabil, de contingentul lor—dealtfel, asuumat deschis.
Lukács a lăsat puţine scrieri politice, şi rezistă toate.
Momentul comunismului de partid, aşa cum îl ştiam, aşa cum ne era cunoscut, a trecut de mult, a apus.
Dealtfel, încă din vremea lui Bloch şi Marcuse au existat comunişti fără partid, neînregimentaţi, nereprezentaţi.

Apolitismul Bisericii

Dacă Biserica se recunoaşte incapabilă să analizeze imparţial şi concludent situaţii istorice, prezentul generic global, cu atât mai neavenită e pretenţia ei de a judeca echitabil situaţii morale, individuale, esenţial imponderabile.
Există aici o contradicţie între refuzul de a se implica în viaţa nu de partid, ci publică, şi imixtiunea în aprecierea unor situaţii a căror înţelegere e infinit mai incertă (încercările omului), a căror evaluare e un gest mult mai temerar.
Apolitismul strict al Bisericii ar fi o eroare, iar Biserica Romei nu a comis—o; politicul ei se cheamă 'învăţătura socială'.

North despre 'Internaţionala a Patra'

('38, Paris, troţkism).