'Nepomenirea' răului e importantă fiindcă e salutară, nu fiindcă e nobilă; răul suferit poate rătăci mintea umană. Iar 'nepomenirea' înseamnă iertare, nu refulare, ignorare, stâlcire. Răul suferit trebuie înfruntat făţiş, biruit, învins, nu refulat.
De aceea, 'nepomenirea' aceasta a răului suferit, îndurat, mântuieşte, curăţeşte.
Iertarea e o descătuşare, nu o datorie, şi se poate ierta în mod greşit, ranchiunos, formal, static, incomplet, cu frustrare. Crisparea iertării e înveninare. Iertarea are un meşteşug, buna intenţie poate eşua, nu e totul. Se poate ierta de formă, cu neclintirea urii.