Partenie Ciopron a devenit episcop la aproape 41 de ani (hirotonit în septembrie ’37, investit în octombrie de Carol al II-lea), în timpul primului patriarh român, Miron. A fost episcop 11 ani (în timpul patriarhatelor lui Miron şi Nicodim), din ’41 a condus şi eparhia Hotinului; în august ’48 a fost exclus din armată. În anii ’60 şi ’70 a slujit ca episcop eparhiot.
Se numea Ştefan, a absolvit şcoala de cântăreţi, s-a călugărit la Slatina. În tinereţe a fost arhimandrit, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.

Complementul, sau mai mult corectivul, în termenii culturii populare, al ‘Dnei. Bovary’ e ‘Prinţişorul meu’, complementul ‘Annei Karenina’ e ‘S-a rupt lanţul de iubire’. Probabil că pe Flaubert ar trebui să-l citesc în modul unei doamne, cu înţelegerea unei doamne, ca să-mi şi placă, nu aş avea nicio încredere într-un bărbat căruia i-ar plăcea (prea mult) Flaubert, artizan meschin şi obtuz, pe când Tolstoi e obligatoriu, aşa cum ‘Lanţul …’ e obligatoriu în versiunea lui Iordăchioae; ‘Educaţia …’ aş citi-o împreună cu cineva, eu am citit prea puţin Flaubert, câteva (zeci de) pagini din ‘Dna. Bovary’, câteva pagini dintr-o nuvelă, în copilărie răsfoiam ‘Dicţionarul …’. Turgheniev era un artist mai nobil decât amândoi.

Poate părea neverosimil, însă lui Modest Morariu îi revine versul:
‘surâsul revederii — un joc de limpezi ape’.
Alteori, tonalitatea e biblică:
‘ca norii se destramă timpul meu’.
Azi poemele lui înseamnă ceva. Acelea eutimice sunt cele mai izbutite. Taxonomiile criticii sunt cu totul superflue. (Eticheta de atitudine deliricizantă nu e numai falsă, e absurdă.)
Alteori încă, tonalitatea e quasiargheziană, pentru himera eleată: ‘şi toate sunt exact cum le-ai lăsat’ (a patra vocabulă e substituibilă), ‘precum a fost dintotdeauna’, ‘tot mucegaiul/ care-a-nflorit pe mine/ se va topi la prima ploaie’ (‘Neobosita aşteptare’), uneori cu muzicalitatea şansonetei.
Îşi avea momentele lui, inegalităţile omeneşti. Unele poeme, acelea mai puţin îngrijite ca formă, mai necalofile, sunt indigeste. Stilul bombastic şi forţat, indignarea prea directă ale ‘Eternului cuplu’, surogatul anost de expresionism scâlciat, exhibă o eclipsă a gustului. ‘Câinii vagabonzi’ e în aceeaşi tonalitate, de un neaoşism etic ostentativ (‘juvăţul’, etc.), cu o ironie şleampătă şi un retorism neconvingător. ‘Izgonirea din Paradis’ are izul rebutului. Mult mai izbutit e un poem din al doilea volum: ‘Eu eram Adam …’.
‘Reconstituire’, din ‘Ovăzul sălbatic’, demarează abia la al cincilea vers (‘acolo, pe cer, era un nor’), însă e un giuvaier: flautul, ochii, ţigara, cerul, timpul, apropierea; gravura cu aborigeni e transpusă în pacea casnică, indienii, aburul, flautul, ţigara, anularea timpului (durata a devenit fără ‘niciun înţeles’), adevărul secret al gravurii de demult era bucuria comuniunii, lectură magistrală a unei litografii (probabil), în care distanţarea spaţială, caracteristică himericului, şi exotismul pueril sunt dejucate ca superflue, iluzorii. ‘Neobosita aşteptare’ e mai retorică la nivelul sentimentului şi mai pesimistă.
Modest Morariu a publicat patru volume de versuri, când avea 39, 41, 45 şi 55 de ani. Cum se întâmplă, cel care părea un poet ocazional scria foarte bine.

Senzaţia de altitudine pe care o dau scrierile Sf. Isaac Sirul (comemorat la 28 ian. în comuniunea Romei) corespunde perspectivei imense deschise de înţelepciune, ca atare trebuie receptat dinspre viaţă, dinspre experienţa obişnuită, temele lui erau umanul, sfinţenia; gândirea lui e expresia maturităţii umane. ‘Împacă-te cu tine însuţi şi se va împăca cu tine cerul şi pământul. […] şi una şi alta e acelaşi lucru şi intrând în una le vezi pe amândouă. Scara împărăţiei acelora e înlăuntrul tău, e ascunsă în sufletul tău.’
Sf. Isaac scria că există ‘frica de tot felul de lucruri’, ‘frica de judecata lui Dumnezeu’, şi lipsa oricărei frici, corespunzând: vieţii necuviincioase/haotice, bezmetice, descurajate, recunoaşterii lui Dumnezeu, şi începutului iubirii de Dumnezeu.
‘Când faci un dar, veselia feţei tale să fie mai mare decât însuşi darul.’
‘Sprijină cu cuvântul pe cei întristaţi, şi te va sprijini dreapta care poartă toate.’
‘Crucea este poarta tainelor’: gând foarte echilibrat, perspectivă mistagogică şi cosmică.
‘Omul este iubirea care înalţă pământul la cer.’ ‘Apropie-te de cei drepţi, şi prin ei te vei apropia de Dumnezeu.’ ‘Cel ce se cunoaşte pe sine, cunoaşte totul.’ ‘Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate’ (adică, supunându-se opiniilor curente, mercantilismului, meschinăriei, deriziunii).
‘Tăcerea este o taină a vremii viitoare […]’, sau ‘liniştea este misterul lumii ce va veni’.
‘Mintea este unul din simţurile sufletului […].’
‘Dragostea adevărată este asemeni puternicului izvor care ţâşneşte din pământ; curge mereu, nesfârşit.’
‘Înaintea harului păşeşte smerenia.’
Ieronim din Egina recomanda ‘să nu treacă zi fără a citi măcar o pagină din avva Isaac.’
Iosif Isihastul îi studia mai ales pe Sf. Isaac, avva Dorotei, ‘Scara …’.
Există o tradiţie sapienţială creştină, o şcoală de sobrietate, care egalează sau întrece izbânzile păgânilor antici şi pe ale urmaşilor lor de la Renaştere încoace. Fobiile modernilor provin din nerealismul lor, din închipuirile lor.

‘Tu singur eşti fără de moarte’. Aceasta înseamnă şi că Dumnezeu e singurul generos. ‘Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau.’ (Fapte 3.6) Argentum et aurum non est mihi quod autem habeo hoc tibi do.
‘Străin sunt eu pe pământ ….’
‘Poruncile tale sunt gândirea mea’.
‘Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră’.
‘Început şi temei mi-a fost mie hotărârea ta de a mă zidi’.

Ieri, la Missa de seară, o traducere excelentă a versetului 10, ‘principiile elementare se vor distruge în foc’ (elementa vero calore solventur): στοιχεῖα δὲ καυσούμενα λυθήσεται, ‘încă şi elementele se vor topi arzând’, şi continuă cu reiterarea eshatologiei, καὶ γῆ καὶ τὰ ἐν αὐτῇ ἔργα εὑρεθήσεται, simboluri ale topirii, ale curăţirii [1], deasemeni versetul 12 din 2 Petru 3: ‘principiile elementare, arzând, se vor topi’ (elementa ignis ardore tabescent), versetul grec e: στοιχεῖα καυσούμενα τήκεται, ‘elementele se topesc arzând’; opt versete din Isaia 40, ‘ridică glasul, nu te teme’ (citeşte verbalizând şi rar): exalta noli timere. La Sf. Marcu, un verset despre Sf. Spirit şi Bunavestire: ‘îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale’ (1.2), mitto angelum meum ante faciem tuam qui praeparabit viam tuam, e o învăţătură despre Sf. Spirit (la fel ca la Matei 12.49, o învăţătură despre Biserică, simbolul Sf. Spirit).
Aceşti autori se gândeau la elementele cosmice, la suflet, la natura umană, la timp, la vremelnicie. Elementele sunt adevărate, sunt veritabile.


NOTE:

[1] Versetul 11 are: ‘dacă toate acestea se vor distruge astfel’, Τούτων οὕτως πάντων λυομένων, verbul e polisemic: a elibera, a îngădui, a dezlega. Verbul e λύω, a dezlega, a anula.