Efigia gramaticii

 

 

            Trebuie să expui faptele în mod imparţial şi neutru, deoarece acesta e însuşi mersul natural al gândirii. Aşa gândeşte mintea. Lingvistica e definită în mod contradictoriu: ba ca ‘descriere a limbii aşa cum e, şi nu aşa cum ar trebui să fie’, ba ca ‘reflecţie asupra limbajului’. Sunt amalgamate ‘studiul limbajului’, fără pretenţii de a evalua ‘ceea ce e apreciat drept corect lingvistic’, şi teoria limbajului. (Dar mă îndoiesc de faptul că un critic al gramaticii deplora abundenţa de fapte şi puţinătatea de norme din bibliografie.)

            În acest mod, gramatica ar fi redusă numai la ‘normele limbajului’. Dar ce înseamnă normă? Ar putea să însemne contrariul a ceea ce se crede: pentru că norma limbajului, norma gramaticală e fundamental nearbitrară (acolo unde limbajul e realitatea vie, gândirea activă). Gramatica descrie o realitate tocmai normând-o, întrucât normele relevate sunt inerente, îi aparţin limbajului aşa cum îl întrebuinţează minţile competente.

            Dar trebuie enunţate definiţiile acestor discipline: gramatica e mai întâi studiul elementelor constitutive ale unei limbi; ansamblul didactic al regulilor e numai o abreviere şcolară. Gramatica formală dă regulile sintaxei. Gramatica istorică e pur descriptivă şi comparativă. Gramatica generală e nu numele ‘mai vechi’, ci acela autentic, originar, al lingvisticii generale.

            Gramatica normativă expune regulile existentului, nu le născoceşte. Etaloanele ei sunt de obârşie spirituală.

            Gramatica nu e cu nimic mai prescriptivă decât biologia, normele primeia sunt tot norme ale experienţei, şi principii de prudenţă; biologia e la fel de arbitrară ca gramatica. Dar nici descrierea, nici rolul ei nu trebuie definite în mod simplist sau schematic. De fapt, descrierea şi interpretarea îşi au fiecare rolul ei. Gramatica prescrie ca şi biologia, care îşi are etaloanele ei ale normalului (şi o teorie vastă aferentă).