Regulile gramaticale (când nu se referă la limbi inventate, dar şi atunci inspiraţia e patentă, idioamele acestea fiind calchiate după modele existente, prin sinteza lor) sunt ca regulile biologiei, nu ca regulile profesionale, ca regulile unei tehnici, ale unei modalităţi de lucru, reguli artificiale, deopotrivă convenite şi pragmatice sau ludice; există şi aici o gradare, trepte ale imersiei în dinamica subconştientă. Adâncimea gramaticii e însăşi adâncimea gândirii. Gramatica e adâncă asemeni gândirii; Margaret Fuller numea adâncul experienţei, ‘demonul’, ceea ce, în sintaxa spirituală creştină, e cât se poate de fals.

            Iubirea nu-şi cunoaşte propria adâncime până în ora despărţirii, scria Gibran.

            Wlaschicha se referă la ‘adâncimea emoţională’ a lexicului.

            Iar altcineva definea timiditatea drept egoism care se ignoră.