Fantezia ştiinţifică, subliniind natura fictivă, poate să nu rămână la aceasta, poate să o utilizeze drept oglindă a realului, şi, în sine, chiar prin plăcerea pe care o dă, trebuie să inspire nu credulitatea, ci distanţarea. Întregul fantastic se adresează nu credulităţii, ci lucidităţii în conştientizarea naturii fictive, imaginare, a celor înfăţişate. De fapt, acest element fictiv e pus în tensiune cu pulsaţiile realului, cu enunţurile plauzibile, realiste, cu reflecţia raţională. Fictivul potenţează realul. Feericul izbutit încântă chiar dacă, sau mai ales dacă, nu e luat ca real. Plăcerea specifică, distinctă, a fictivului, a imaginarului, e în sine enigmatică.
Nu credulii gustă fantasticul. Nu naivii înţeleg şi simt ca atare fictivul.

E un joc de marionete, şi mai e încă ceva.