Alex. Ştefănescu, 'Prim-plan'

Alex. Ştefănescu scrie o critică peremptorie şi antiintelectualistă, cu un oarecare iz libidinos, ocazional ineptă, însă adesea ipocrită, conformistă în bagatelizarea neconvenabililor (ostracizabilii, ca 'ultimul Preda', sau 'al doilea Preda', I. Alexandru), câteodată congestionată de polemism. Medalioanele psihocritice sunt, adesea, absolut schematice şi lacunare: pentru Preda, E. Barbu, D. R. Popescu, etc., Alex. Ştefănescu nu se pronunţă cu adevărat, 'la obiect', decât referitor la câte o operă sau două. Pretenţia lui de a da nişte sinteze critice scurte e absurdă.
Câteodată, limitele înţelegerii şi ale talentului său sunt evidente: criticul e depăşit, dezarmat de chiar natura operei.
La E. Barbu, competenţa, virtuozitatea sunt poreclite 'un fel de dezabuzare'.
Alteori, Alex. Ştefănescu are idei bine raţionate: de ex., că Preda, 'supremul Preda', e cel mai moromeţian la începutul carierei, mai ales în prozele scurte caustice, când nu se exhibă ca gânditor; cu alte cuvinte, că gânditorul Preda nu e deloc moromeţian (destăinuirea reflecţiei fiind în sine un act nemoromeţian).
Analizând tema tutelară a fericirii (de fapt, tema umană principală, esenţială), criticul crede că Preda avea drept ideal seninătatea sceptică, lucidă, despovărarea. Ultimul roman al autorului dezminte ipoteza.
Nu cred că idealul de fericire al lui Preda a rămas cel moromeţian, patern. Identificarea, inclusiv ca eventual epigonism al fiului, trebuie gândită cu prudenţă.
Însă neînsuşirea iraţionalului (nepactizarea) e o trăsătură a personalităţii literare a lui Preda corect sesizată.
Într-un sens, diagrama critică a volumului 'Prim-plan' cuprinde o ierarhie implicită, cu valori (Galan [1], Ţoiu, Bănulescu, Cristea, Sin), valori de nivel mediu, sau inconsecvente, sau chiar meritorii prin ceva anume (stilul lui Popovici), şi nonvalori cărora le sunt recunoscute doar reuşite ocazionale, meteorice, atipice (debutul Mariei Banuş, o nuvelă a lui Ivasiuc, un ciclu de schiţe al lui Băieşu). Însă niciun autor nu e tratat drept o valoare incontestabilă, excelenţa e numai ocazională.


NOTE:

[1] Galan era autorul-breloc al lui Alex. Ştefănescu, contribuţia lui la reabilitări.

Am văzut, la TV, A Perfect Getaway, cu Milla Jovovich, protagonistul pare un Dourif interpretând în stilul lui Mălăele; Corina D. despre versurile unui tango cântat de Eugenia Maci; Paradisul în direct; ceva din Al di là della legge, cu Van Cleef, Sabàto, B. Spencer; ceva din Million Dollar Baby, extraordinar interpretat de Hilary Swank, însă drama e deservită de stilul convenţional, pretenţios, artificial, adică de ifosele regizorului; Dark Blue, cu Russell; neoblagianul A. Popescu, întortocheat, mediocru şi anost ca gândire, laborios şi stângaci ca exprimare, pedant şi convenţional, despre Blaga, V. Băncilă, Montale, Liguria, agnosticism, peisaj.

Învăţătorul, profetul sunt cei care mai întâi înţeleg şi apoi enunţă, rostesc ordinea lucrurilor, imuabilul şi vremelnicul, rânduiala existenţei, ierarhia a ceea ce există, bunătatea, frumuseţea, simplitatea inteligibilului, cuviinţa, cei care rostesc înţelepciunea şi bunul simţ.

Am văzut, la TV, The Last Kiss, cu Rachel Bilson în rolul flautistei (Kim), film excelent, realizat cu bunătate şi inteligenţă, absolut neconvenţional, de o originalitate inexplicabilă în termenii a ceea ce se face în mod obişnuit, magistral scris, enigmatic, ca atare ignorat de jurii, etc.. Revenirea protagonistului la logodnica lui, reîndrăgostirea, e atribuibilă incapacităţii lui de a primi fericirea.

Duminică, la Missa de seară, o lectură din Exod (Poruncile, cu versetul 20.9: … facies omnia opera tua), una din 1 Corinteni, cu o formulă cristologică succintă: Christum Dei virtutem et Dei sapientiam, Χριστὸν Θεοῦ δύναμιν καὶ Θεοῦ σοφίαν. Pericopa curăţirii Templului are două versete frapante: 'Iisus nu se încredea în ei …' (Ioan 2.24-25), ipse autem Iesus non credebat semet ipsum eis, 'nu li s-a încredinţat', 'nu s-a încrezut în ei', αὐτὸς δὲ Ἰησοῦς οὐκ ἐπίστευεν αὑτὸν αὐτοῖς. Nu a căutat să şi-i apropie.

Marţi, la Missă, o lectură din Daniel ('nici ardere de tot, nici jertfă, nici ofrandă …', neque holocaustum neque sacrificium neque oblatio neque incensum neque locus primitiarum coram te, Daniel 3.38; sic fiat sacrificium nostrum in conspectu tuo hodie ut placeat tibi ...), rugăciunea lui Azaria se încheie aşa: 'Ai milă de noi, potrivit cu minunile tale …', et erue nos in mirabilibus tuis ....

Azi, întâia zi caldă.

Am văzut, la TV, ceva din Wedding Crashers, cu un rol secundar, însă simpatic pentru Jane Seymour, intriga e o fantasmă de arivism, ca şi My Best Friend's Girl; Un surâs în plină vară, odă a colectivizării şi imn adus 'tovarăşului Cumsecade'; un interviu cu Nora Iuga (luni); un interviu cu Dimo, informaticianul expatriat; 'Gemenii', recitat de Ştefănescu în 1976; ceva din The Lighthorsemen, regizat de Wincer (cu patru ani înaintea comediei cu Rourke); Podul spionilor (cafeaua şi dejunul comandat), cu scene false (tratativele cu secretarul lui Ott).