Apusenii intelectualizaţi revendicã dreptul la insultã. Insulta, amplificatã de mijloacele moderne de comunicare, e supapa, e substitutul violenţei fizice, resimţitã ca singura ‘efectivã’, blamabilã. Legea dã naştere unei morale, pe care o inspirã. Diatriba e moralã, deoarece e licitã. Dreptul absolut la exprimare liberã e reversul constrângerilor juridice de altã naturã, e compensaţia. E admisã utilitatea unei cenzuri a acţiunilor, câtã vreme e asiguratã compensaţia prin violenţã simbolicã, moralã. La baza acestei atitudini se aflã scleroza, anchiloza. Ideea subiacentã e aceea a comensurabilitãţii: bagatelizarea prin caricaturã, de ex., e comensurabilã doar cu ceva având aceeaşi naturã. În realitate, chiar dreptul la exprimarea liberã e cenzurat, fiindcã nu sunt îngãduite toate expresiile posibile, existã tabuuri. Romancierul norvegian e penalizat fiindcã exprimã îndoieli despre justeţea politicilor izraeliene. Negaţionismul e proscris. Nici în acest moment, libertatea de exprimare nu e totalã, generalã, neîngrãditã. Se glumeşte conform unui cod. Simbolurile religioase sunt adecvate ca subiecte ale bagatelizãrii, dar Holocaustul, nu. Originalitatea ripostelor islamice e datã de aceea cã se întâmplã sã provinã de la cetãţeni apuseni. Existã nişte limite ale legii: licitul şi tabuul îi apar fiecãruia într-un anume mod. O societate a insultelor şi a mitocãniei, a agresivitãţii verbale şi gestuale codificate, e reversul unei societãţi a drepturilor, insolenţa e supapa socialã. E o chestiune de gestionare juridicã a agresivitãţii. Remarcasem irascibilitatea apuseanã; îi înţeleg mai bine resorturile ascunse: o supapã pentru represiunea, reprimarea mutualã din ‘societatea drepturilor’. Revendicarea dreptului de a nu fi cenzurat porneşte de la licenţa de a insulta nemãsurat, şi exprimã mentalitatea juridicã. Realul înseamnã gesturile înregistrate în legi. Prohibirea ocãrilor, a abuzurilor lexicale, ar însemna responsabilitate realã, pentru care mentalitatea juridicã occidentalã nu are înţelegere. Aceasta înseamnã realizarea profundã a implicaţiilor contractului social, şi ale mentalitãţii sociale: limitele comportamentului sunt cele ale definiţiilor juridice. Efectul pervers previzibil e supraestimarea autoritãţii contractului. Legea capãtã înfãţişarea realului, şi pe aceea a firescului. Cine nu respectã termenii contractului, contravine firii, anomalia e nu doar juridicã, dar şi moralã.