‘Prin gândirea savantului sau a metafizicianului, universul nu face decât să conştientizeze rezultate la care deja a ajuns; prin strădania artistului, îşi adaugă o bogăţie pe care nu o posedase încă’ (Gilson, ‘Artă şi metafizică’).

            După două prime articole de estetică, Gilson revine la această direcţie abia în ’57, cu ‘Pictură şi realitate’ (două versiuni); în ‘Introducere la arta frumosului’, scria: ‘arta nu este un mod de cunoaştere, ci dimpotrivă relevă de un ordin distinct de cel al cunoaşterii, care e ordinul faptei’ [1].

            Gilson credea că nu mai există pictură dincolo de Mondrian. Despre a treia ‘Critică’ a lui Kant afirma că e ‘o capodoperă în genul său, dar acest gen este cel al filozofiei cunoaşterii’.

 

            Sârguinciosul Gouhier observă că, pentru Gilson, esenţial rămâne Dumnezeu al credinţei, Dumnezeu al mântuirii.

 

 

            NOTE:

 

            [1] Citat de Gouhier în ‘Étienne Gilson. Trois essais’.  

            Citind despre Winner, regizorul ecranizării unui roman al Agathei Christie, aflu că era evreu londonez şi că a regizat şase filme cu Bronson, începând din ’72, deasemeni filmul cu Brando din ’71, cel din ’73 cu Lancaster şi Delon, etc..

            Interpretul avocatului Jefferson e chiar Hutch, din serialul din anii ’70 (ecranizarea a fost filmată la aproape un deceniu după terminarea serialului). Gielgud avea 84 de ani, iar Ustinov, 67 (de fapt, lansat în primăvara lui ’88, e probabil ca filmul să fi fost turnat în anul precedent). Carrie Fisher avea 32 de ani.

            Piper Laurie e şi ea evreică.

          Gouhier a scris trei eseuri despre Gilson, şi îl menţionează în conversaţile cu Montremy (al patrulea interviu: ‘Doi maeştri: Bergson şi Gilson’); remarcile, fie şi ocazionale, sunt valoroase: ‘Cu Bergson, spiritul pozitiv al sec. XIX continuă’.

            ‘Când camarazii lui citeau Kant, Bergson citea Spencer.’

            În ‘De la Aristotel la Darwin …’, Étienne Gilson evoca un curs în care Bergson comenta ‘Principiile’ lui Spencer.

            În ‘Henri Gouhier se souvient …’ e citat crezul lui Étienne Gilson: ‘Numesc aşadar filozofie creştină orice filozofie care, deşi distinge formal cele două ordine, consideră revelaţia creştină drept un auxiliar indispensabil al raţiunii’. ‘Există o competenţă a Sf. Scaun în materie de filozofie.’

            Căutarea ‘dovezilor existenţei’ îi părea lipsită de interes.

            ‘Nu am confundat niciodată filozofia şi religia.’ (Gilson)

            36 de volume, cu asezonările cuvenite sau necesare, înseamnă ¾ de an. Simbolizează inefabilul existenţei, cursivitatea, mintea, osmoza, echilibrul.

Teorii ştiinţifice şi teorii metafizice

            Unele teorii sunt abstracte, altele sunt simbolice. Lexicul primelor e tranzitiv, al celorlalte e reflexiv.

            Primele sunt conensuale şi neechivoce: redactate în limbaj ştiinţific, şi gândite la nivelul intelectului în genere. Polisemia celorlalte e nearbitrară, ceea ce impune deosebirea dintre exegeză obiectivă, delir şi răstălmăcire sau interpretare nerezonabilă.

           În critică e important nu gustul, ci clarviziunea, adică harul de a te bucura liber, exultarea inteligentă, deschiderea intelectual-afectivă, receptivitatea emoţională şi elementul personal, precizia percepţiei, limpezimea simţirii. Comunicabilitatea rezultatelor analizei depinde de înrudire. Decisivă în critică e însufleţirea, girată de coerenţă, de consecvenţa raţională, de logica integrală.