‘Prin gândirea savantului sau a metafizicianului, universul nu face decât să conştientizeze rezultate la care deja a ajuns; prin strădania artistului, îşi adaugă o bogăţie pe care nu o posedase încă’ (Gilson, ‘Artă şi metafizică’).

            După două prime articole de estetică, Gilson revine la această direcţie abia în ’57, cu ‘Pictură şi realitate’ (două versiuni); în ‘Introducere la arta frumosului’, scria: ‘arta nu este un mod de cunoaştere, ci dimpotrivă relevă de un ordin distinct de cel al cunoaşterii, care e ordinul faptei’ [1].

            Gilson credea că nu mai există pictură dincolo de Mondrian. Despre a treia ‘Critică’ a lui Kant afirma că e ‘o capodoperă în genul său, dar acest gen este cel al filozofiei cunoaşterii’.

 

            Sârguinciosul Gouhier observă că, pentru Gilson, esenţial rămâne Dumnezeu al credinţei, Dumnezeu al mântuirii.

 

 

            NOTE:

 

            [1] Citat de Gouhier în ‘Étienne Gilson. Trois essais’.