Mamei îi plăcea un memorial de călătorie al lui Rusan, călătoria americană.
Îi plăceau vechile filme de război, acelea referitoare la curaj, altruism, îi plăceau pentru moralitatea lor implicită. Nădăjduia că acţiunile oamenilor ar putea să aibă un substrat de lealitate, bunăvoinţă şi simpatie. A crezut în aceste lucruri, în aşa măsură Împărăţia coexistă cu lumea, dar dezminţind-o. Mama gândea că ar mai exista omenie.
Mama era una din persoanele care înţeleg viaţa, cu exigenţele ei, nu ticăloşia. În gândire pornea de la viaţă, nu de la livresc. Cineva poate înţelege viaţa, în adevărul ei, aşa cum ar merita ea trăită, fără să înţeleagă, însă, ticăloşia. Mama a nădăjduit că va exista un armistiţiu cu lumea, adică lumea va consimţi la un armistiţiu, că poate mă voi bucura de viaţă în termenii lumii (care înseamnă societatea românească post-ceauşistă); încă o mira ticăloşia vârstnicilor.
Bunica mamei îi povestea despre propriul ei bunic, amintiri care datau din anii 1880, bunicul străbunicii mele era vârstnic în anii 1880.