Claude Tresmontant († 1997) despre Înviere, Sf. Pavel, iudaism ortodox, predestinare

Claude Tresmontant († 1997) despre Înviere, Sf. Pavel, iudaism ortodox, predestinare





Dintre cãrţile lui Tresmontant († 1997), douã pe care le citesc adesea sunt ‘Şaul care se numeşte şi Paulus. Teoria metamorfozei’ şi ‘Preştiinţa Lui Dumnezeu, predestinarea şi libertatea omeneascã’. În întâia dintre aceste cãrţi de teologie, Claude Tresmontant are ocazia de a defini lapidar Învierea:--‘reanimarea unui cadavru, adicã a materiei trupului viu, urmatã de o dematerializare’. În ultimã instanţã, susţine teologul francez, Învierea nu e NUMAI reanimarea unui cadavru; e reanimare, urmatã de dematerializare.
Însã, mai departe, Tresmontant simplificã niţel problema—el spune cã originea şi temeiul certitudinii creştinilor e mãrturia celor care L—au vãzut pe Învãţãtor ‘ridicat din morţi’; da, însã mãrturia lor e mai precisã—Învãţãtorul nu le apãruse în felul unei fantome, a unui ‘duh’. Discriminare, disociere capitalã. În aceastã carte despre Sf. Ap. Pavel, Tresmontant discutã mult Învierea, şi ‘principiul spinozist’.
‘Toate legiuirile evreieşti au o funcţie umanizantã.’
Tresmontant averizeazã împotriva asemãnãrii—a înşelãrii prin asemãnare, prin similitudine—mã refer la aceea dintre ortodoxie şi gnosticisme (foarte apreciate, la noi, de Paleologu). Gnosticismele seamãnã ortodoxiei—numai pentru a o perverti şi denatura. Asemãnarea e un instrument, un as, un resort al înşelãrii. Cu cât mai similare, cu atât mai amãgitoare.
Îndreptãţirea, trupul şi credinţa sunt trei privinţe în care Roma ‘judecã evreieşte’, adicã dã termenilor accepţia lor evreiascã.
Dacã ‘Adam’ e numai o neglijenţã de traducere, înseamnã cã Sf. Pavel—sau cel care—l traducea în greacã—gândea tot dupã aceastã traducere greceascã, improprie, a VT, considera cã ‘Adam’ e un nume propriu. Sf. Pavel preia aceastã traducere neglijentã, o face a sa. Dacã nu, el, sau traducerea greaceascã a învãţãturii sale, ar fi vorbit despre doi oameni—şi nu despre cei doi ‘Adam’.
Meritele iudaismului ortodox sunt menţinerea unor principii esenţiale:--monoteismul strict, excelenţa Creaţiei şi a întregii ordini a creatului, excelenţa firii omeneşti, valoarea şi puterea raţiunii omeneşti, cooperarea activã şi inteligentã la creare.
Cartea aceasta despre Sf. Pavel ilustreazã gândirea francezului la momentul când avea 60 de ani.
La Tresmontant, predestinarea, întotdeauna pozitivã, e şi electivã—o accelerare a Creaţiei, intervenţia directã a Lui Dumnezeu. Sensul predestinãrii e acela iconomic—are—n vedere utilitatea unei astfel de preadaptãri speciale a fiinţei pentru realizarea mântuirii ei—utilitate care depãşeşte aceastã mântuire individualã, în direcţia binelui uman general; cãci libertatea umanã sfinţitã nu poate contraveni harului, ci lucreazã, ca în Hristos, conform legitãţilor şi binelui firii create. Cartea lui Tresmontant despre preştiinţã şi predestinare e poate unica scriere aptã sã dea un simţ viu al libertãţii—al viitorului deschis—al ponderii unor hotãrâri inteligente. La Tresmontant, predestinarea (numai pozitivã, adicã întotdeauna pozitivã) nu înseamnã ‘viitorul dinainte aranjat’, ci accelerarea Creaţiei, adicã formarea de fiinţe mai preadaptate (decât altele) scopului lor.
Cauzele secunde infime demonstreazã eficacitatea Cauzei prime. Dumnezeu preferã sã lucreze cu cauze secunde infime, pentru a reieşi eficacitatea Cauzei prime. Abia cauzele secunde infime fac sã se strãvadã eficacitatea Cauzei prime.

Existã la Claude Tresmontant o anume mândrie a inteligenţei, care—l împinge sã fie tendenţios, sã se prevaleze de ceea ce—l serveşte, şi sã atenueze sau estompeze ceea ce l—ar dezminţi. Sã spunem cã dã faptelor un relief câteodatã discutabil, o prezentare cam tendenţioasã. Sã mai spunem şi cã ‘stilizeazã’ faptele, le dã alura convenabilã. Scrisul sãu fiind [cel mai] adesea polemic, lucrul e de înţeles.