Misticii recurg la procedee literare, se servesc de tropi şi recuzită.
Mistică specială, diferenţiată, experienţială.

Teologia contextuală, revenirea la spiritualitate sunt necesare când cineva se simte nu înălţat, ci împovărat de Biserica trecutului, căci istoria asistă nu numai la înălţarea Muntelui Horeb, ci şi a Turnului Babel.

Prezentul e ceea ce avem cel mai puţin.
Consubstanţialitatea desăvârşită cu prezentul.

Necinstea intelectuală, lipsa de probitate intelectuală. Cei şase istorici (trei englezi, Iorga, americanul, francezul). Istorie romană, bizantinologie, istorie engleză, sovietică şi naţională.
Vigilantismul obraznic al neofarizeilor.

A explica frumuseţea înseamnă să te explici pe tine însuţi; frumuseţea, ca bucurie, e o descoperire a sinelui, nu e o formă, ci un sentiment. Montaigne vorbeşte despre frumuseţe în termenii, intrinsec pluralişti, ai experienţei, nu ai consensului.
Frumuseţea percepută îndrumă către echilibru.
Obiectul trăirii e lăuntric, rezultatul fuziunii.
Critica nu se întemeiază pe principii şi apriorism, ca la Coleridge şi Eliot, ci pe experienţă şi empiric, ca la Montaigne, Sainte-Beuve, Taine şi Gracq. Există principii estetice, dar ele nu sunt extrinseci, consensuale, unanime. Arta începe abia dincolo de hotarul lor.
Critica semnificativă (Dna. Robinson despre Calvin sau Edwards, Dna. Byatt despre Browning, Gracq despre Balzac, Verne sau Tolkien) e discursul iubirii, înariparea afinităţii, descoperirea sinelui, de care se poate beneficia în măsura înrudirii; e altceva decât erotismul, dar şi altceva decât profesionalizarea evaluării apatice. Are necuprinsul experienţei dinamice, provine din cuprinzător. Nu o circumscriu criterii consensuale, ci zarea experienţei, inefabilul. E manifestarea unei breşe a gândirii instrumentale. Înţelegi în măsura în care iubeşti spontan (ceea ce nu înseamnă instantaneu).
Critica nu are nici îngrădirile, nici beneficiile ştiinţei.

Conjecturile teologice pot fi inevitabile uman, spiritual (aşa cum credea Jaspers), dar nu necesare. Mintea codifică şi asamblează, dar rezultatele sunt în dependenţă de altceva.