Antimatter a fost formata de un fost basis Anathema--iar dupa plecarea acestuia, in trupa a venit insusi unul din fratii Cavanagh.

Darren White marturisea ca are o 'credinta puternica (...) in natura si viata in general'; are gusturi muzicale care mi se par intrucatva terne, anoste (lucruri ca Monster M., etc.). Cathedral il interesau mai mult decat M. D. Bride (vocalistul Paradise L. vorbea cam la fel!). Dintre suedezi, ii plac Entombed si At the Gates--si norvegienii de la Einherjer.
Ca muzica black, ii placeau Terrorizer, Impaled Nazarene, C. Frost si Sodom.

Lui Chris Manoura ii vorbea despre Black Sabbath, Kyuss si Celtic Frost (acestia din urma, campionii indiscutabili ai predilectiilor muzicienilor), iar din muzica zilei ii placeau Mogwai, Massive Attack si Nick Cave.

Ceva despre teologia mantuirii (termenul propriu ar fi, desigur, acela de soteriologie); tot acolo, despre caritatea Sf. Isaac.
Reflectiile mele despre empatie, subconstient, 'vointa', substratul fiintial, natura eului, fac sa fiu interesat de randurile aceluiasi Sf. Isaac despre Scara Raiului.
Wright e citat cu simpatie.

Violenta, impulsivitatea, intempestivitatea, reactia brutala ii fac pe oameni sa arate slabii--sa se arate slabi, marginiti, dezarmati, deplasati--pe cand impasibilitatea, chiar larghetea, daca se poate, denota forta.

Trey Azagthoth spunea ca e ‚dincolo de satanism’, iar credintele lui sunt ‚bazate pe Kabala’, çontinuul de energie’, energia nepieritoare, in perpetua schimbare—‚materia e alcatuita din energie si informatie’—un crez nu tocmai neconvenabil—si ii plac, ca death, Vader [1], Angel Corpse, niste Deicide mai vechi, Diabolic [2]—iar in rest, The Gathering, DCD …--se crede introvertit si marginal, incearca sa cante solouri dinamice, pornind de la Van Halen, Hendrix, J. Priest, B. Sabbath—canta ín duh’, la inspiratie, alimentat de duh. Ereticul priveste viata ca pe un joc, si hotaraste pentru sine, folosind singura libertate pe care o avem cu adevarat—‚’aceea de a hotara ce semnifica lucrurile, si de a decide si alege’—spiritualitatea, impotriva indoctrinarii—un crez mai degraba luciferic, dar fara conotatiile agresiv—defensive, denotand complexe—‚Dumnezeu, sau mintea cosmica, sau universul’—‚totul e parte a acestui ritm vital’—ín mod fundamental, suntem cu totii la fel in duh’—‚SUNTEM potential pur’—dar suntem deasemeni si ego—ul, si trupul fizic.
Vorbeste despre mistica pagana, sau necrestina—viziunea unui pagan: zeita, Amah-Ushumgal Anna, simbolul libertatii si fericirii. A ingadui iubirii Ziditorului sa ne strabata—energia duhului.
O inspiratie a lui Trey Azagthoth provine din jocurile Quake III si Doom.
Ócultul e asa de important’—e únicul lucru real’, énergie si informatie’; muzica e lava, flux, íubirea Ziditorului’. Dascalii lui predilecti sunt Tony Robbins si Deepak Chopra; nu e de acord cu intregime cu tot ceea ce spun ei, fiindca o parte din lucrurile discutate de ei sunt in legatura cu identitatea lor—ár trebui sa le traiesti viata, pentru a avea acele puncte de referinta’, dar se poate raporta foarte limpede la energia pe care o reprezinta ei—puterea dascalilor spirituali e in principii, care trebuie testate, incercate, dincolo de dogma si detalii—gand vrednic de Simmel si de Montaigne.
altfel, nu stiu cat din acestea sunt mantre--morisca unor ideologii de duzina--si cat, experiente si idei, elucidari, deslusiri veritabile, autentice, testate.
Preferintele personale sunt legitime (Eddie vs. Yngwie). Ii plac numai primele patru albume Van H.. Pe olandezii de la The Gathering ii mentioneaza adesea—ca si pe Deicide.
Ii respecta pe Hate Eternal si Nile. Reporterul mentioneaza altceva—Vital Remains.
Dispunerea alfabetica a titlurilor albumelor M. A. a fost o coincidenta, pentru intaiele doua albume—numerologia, ocultul!—ínterventia celor stravechi’(intonatie lovecraftiana, dar si o inflexiune goetheana).
Trey Azagthoth recomanda studiul Kabalei, al cursului lui Helen Schucman, si spune ca semnificatia faptului de a fi eretic, asumarea ereziei, e de a se recunoaste ca instrument al firii—íngaduim energia fortei creatoare’-‚nu exista semnificatii, altele decat acelea pe care le conferi’—continuul viu, sau vital—Simmel, Goethe, Schopenhauer, Klages—‚forta creatoare a universului’, ‚sinele mai inalt’, Çei stravechi’, continuul viu, dumnezeirea, mintea cosmica, masinaria universului, ritmul interior’-‚puterea care zamisleste toate’. Sunt forme de monism, un monism moderat, inteles cu larghete.
Uneori, insa, acest muzician pare un pic lipsit de umor! Cel mai mare rau al acestei gandiri e deversarea in gnosticismul astringent si descurajant, mohorat.

Am citit, luni seara, o sama de interviuri ale lui Trey Azagthoth (de ex., acelea cu Luxi Lahtinen, Lord of the Wasteland [sic!!], M. Coles, N. Haldis, etc.).

NOTE:

[1] Remarcabil cosmpolitism muzical, fiindca acestia sunt polonezi--e drept, lovecraftieni, etc..
(Prin fizionomie, Azagtoth aminteste, intrucatva, fie si vag, de Lovecraft--alura bizara, vreau sa spun ...).
[2] Deatheri din Florida; un chitarist le--a murit in februarie.

Ceva din Gracq

‘Lumea infloreste prin cei care cedeaza ispitei’.
‘Mi s—a intamplat destul de des sa aplanez, in conversatiile mele cu Breton, ba chiar sa las de—a dreptul deoparte, divergentele destul de numeroase pe care le puteam avea cu el.’ (‘’Carnete …’’, ’92)
‘Atatea maini pentru a transforma lumea, si atat de putine priviri pentru a o contempla!’(“Letrine’’)
‘Simbolismul a fost mare mai ales prin admiratiile sale. Si—a pus aproape intregul geniu in alegerea patronajelor.’ (‘Preferinte’)
‘Adevarul hoinareste dindaratul minciunii.’
‘Acest lucru mai complicat si mai deconcertant decat armonia sferelor: un cuplu.’
‘Marile religii monoteiste, Izrael ca si Islamul, au pus imaginile pe foc si n—au pastrat decat cartea. Cuvantul e desteptare, chemare la depasire; chipul—imobilizare, fascinare.’ (‘Citind …’’, ’81)
‘Somnul unei femei privite cu intensitate conjura imprejurul ei o nevinovatie, o siguranta aproape smintita: mi s—a parut mereu de neconceput sa te abandonezi astfel cu ochii inchisi unor ochi deschisi.’ (‘’Regele …’’)

Pulsiunile subconstiente sunt filigranul ascuns al realitatii, al evenimentelor—viata aceea nelamurita a miscarilor subconstiente. Dar ceea ce numim ‘subconstient’nu trebuie reificat, fiind vorba, mai degraba, de o entitate ontologica, de un ‘strat ontologic’; deasemeni, nu trebuie rastalmacita natura raportului sau cu constientul, cu viata resimtita lamurit a eului—sunt apele matasii, mozaicul fluid, o osmoza continua.