Arta poate să sugereze, prin analogie, sau poate contribui la elucidare, dar nu poate comunica mecanic, în modul limbajului ştiinţific. Cititorul poate înţelege prin analogie, sau poate conştientiza şi înţelege mai bine, sau poate răstălmăci: dar nu poate şunta experienţa directă. Arta îl trimite la experienţa proprie, cu natura acesteia. Artistul nu poate transmite direct, comunica experienţa. În temeiul unei înrudiri, poate sugera, cu rezerva că rezultatul e mereu determinat de posibilităţile cititorului. Experienţa artei e determinată de imaginaţia receptivă. Pentru a înţelege ceva în artă, trebuie să fi înţeles ceva asemănător, în experienţa proprie. Iar evaluarea justeţii înţelegerii e întotdeauna practică (neştiinţifică) şi personală, deşi nu arbitrară; temeiurile sunt sentimentul adevărului, încredinţarea, şi consensul interpersonal (a cărui formulare e convenabilă şi selectivă), niciodată unanimitatea, fie practică (întrunită) sau de principiu (lipsită de sens). Se operează cu generalităţile experienţei.
Experienţa nu e transferabilă, transmisibilă direct. Iar o universalitate a ei e lipsită de sens, şi întotdeauna iluzorie. Nevoia şi iluzia, închipuirea consensului universal, sunt puerile.
Prin artă poate fi regăsit şi intensificat cunoscutul, adus la o trăire afectiv-intelectuală deplină, sau poate fi înţeles mai bine ceea ce fusese imperfect ghicit; sau se poate progresa într-o direcţie în care puterile proprii nu duseseră prea departe. Pe de altă parte, arta nu poate suplini experienţa. Surogatul nu e numai inautentic; e fals.
Experienţa artei e înnoirea în termenii proprii. Noul califică inefabilul experienţei, al mizanscenei, prin urmare comunicabilitatea e atât condiţionată strict de înrudire, cât şi nedemonstrabilă, lipsită de termenul consensual. Când gustul şi trăirea maimuţăresc ştiinţa, rezultatele sunt derizorii.
Prin artă poate fi regăsită o înrudire, necesar ambivalentă, a experienţei, înrudire mereu neîntemeiabilă ştiinţific. Ea îi revine convingerii, sentimentului, încrederii.
Obiectivitatea aprecierii critice e absolut nedemonstrabilă şi, deşi lipsită de sens la nivel universal, are înţeles la nivel individual. Nedemonstrabilitatea e exprimată de criticism drept lipsa de concept a universalităţii resimţite a aprecierii. E o universalitate resimţită căreia nu îi corespunde un termen consensual, determinabil univoc. Evaluarea e resimţită ca adevărată (‘universală’), adică nearbitrară. Însă acest nearbitrar nu e unul standardizabil univoc. ‘Criteriile’ însele codifică experienţe şi deziderate, nu termeni măsurabili. Arta nu e susceptibilă de analiză consensuală, standardizată.

Joi, la Bârlad, conversaţie telefonică cu un şnapan, care nu negocia şi nu făcea reduceri corespunzător cantităţii. Impresia era de cacialma, lăcomie prostească şi ignoranţă, însă de cacialma prin ignoranţă (şmecheria cu cele cinci reviste).

Joi seara, despre Lovinescu, carură, haine, mâncat, Fălticeni, rude, portrete, parlamentarul (‘Verescu’), reviste, liturghier, letopiseţe.

Două zile, joi şi mi., n-am fumat la serviciu.

Alineatul despre demarări (şase viitoare vedete) şi escale (şase foste vedete).

Fizionomia studiourilor, abolită sub înrâurirea unora dintre cineaştii americani inspiraţi de francezii care se revendicau tocmai de la tradiţia americană a studiourilor. Complexele cinemaului european.
Aşa încât noul Hollywood, de după amurgul studiourilor, e tocmai reculul cinemaului anilor ’40-’50.

Românescul maladiv. Românescul resimţit ca maladie, ca primitivitate pervertită, fermentată. Cei care au senzaţia unei vindecări, a unei intrări în normalitate.

Risipa, onoarea pe care le-o fac oligofrenilor când declam teribilisme, nemeritate de ieri.

Vin., după 10 seara, mai am 5 & 2 ţigări.

Joi şi vin. am citit cu nesaţ despre istoria câtorva studiouri americane.

Ezoterismul kalāmului, nerecomandat gloatei. După unii, era proscris numai kalāmul oţios sau speculativ. Kalām înseamnă scolastică, de la expresia arabă pentru retorică.

Etimologia, obârşia utilizării metaforice. Obârşia e ideea unei metafore, iar aceasta e reluată de postbelici: coexistenţa unor iţe; metafora se referă de la bun început la natura obiectului artistic. E o trăsătură estetică a operei literare sau de idei, nu una tehnică.

Realitatea poate fi înţeleasă şi resimţită ca versiunea grotescă a imaginarului, ca pervertirea idealului. Idealismul acesta, obârşie a dezamăgirii, e unul afectiv.
Faptul a de a fi altfel, de a gândi, de a simţi altfel, e un avantaj, o şansă, şansa realizării noului, a diferenţierii.

Publicul nu gusta operetele pentru ceea ce afirma Camil P., la care e atât firea colţuroasă, cu semitonul psihotic şi plebeu, cât şi suficienţa pionierului artei. Cu alte cuvinte, el e contrazis şi dezminţit de către cei care nu simt la fel. Există la Camil P. şi intransigenţa pionierului, a profetului modernităţii artistice, dar şi francheţea colţuroasă, maniheismul pe şleau, exagerarea psihoticului şi a provincialului.

Obscenitatea cabotinismului lui P.. Era un cabotinism strident, ca şi papioanele de universitar englez …. Probabil însă că idealul e luciditatea fără batjocură şi fără indignare. Mai presus de orice, fără credulitate şi fără iluzii.

Înţelepciunea înseamnă luciditate fără otravă.

Abisul nesimţirii vasluiene, şi această placiditate a nesimţirii nedezminţite. Vasluiul e atât polul sărăciei europene, cât şi acela al nesimţirii militante. Cea mai izbitoare nesimţire moldovenească eu am întâlnit-o la vasluieni şi la ceangăi. Acesta e mâlul fetid al ruralităţii moldoveneşti.
Bastionul, simbolul intelectualităţii, al trevziei.

Această streche senilă.
Gogomănia placidă dar înăcrită.

Vin., de la 9 seara, ‘Hai să …’.
Sb., de la 9 ½ seara, un film englez interbelic de aventuri.

Joi, 155 & 77,1 & 155 & 49,4 & 20 mii [ţigări & cafea, cola, pâine & bilet & pizze, cafea & cafele]. Mi., 89,8 mii [plăcinte, pizza, cafea]. Dum. seara, 120 & 110 mii [bilet & web].
Marţi, 155 & [ţigări II & ].
Vin. seara, din al doilea mil. al rezervei, 453,9 mii [polonezi, suc, pâine, cafea, choux …]. Vin., 270 & 155 & 20 & 350 mii [bilete & ţigări & bilet, dim.].
Sb., 155 & 110 & 150 mii [ţigări & trei cepe de gladiolă, regina … şi ochii … & viţel]. Sb. seara, 104,5 mii [cafea, ketchup, cola, choux …].
Dum., din al treilea şi al patrulea mil. ale rezervei, 280 & 670 & 90,2 & 155 mii [lingeria & pantofi & choux …, pepsi, cafea & ţigări].
[Din întâiul mil. al rezervei, 230 mii, joi & 795 mii, vin.. Din al doilea mil., 453,9 & 520 mii.]

Abia încercând să urmăm un model, ne dăm seama de cât de schematică, superficială şi chiar caricaturală e înţelegerea noastră. Trăisem cu iluzia flatantă a admiraţiei de care ne credeam capabili.

Vin. seara, despre Brejnev în Iad, ‘Lenin la Varşovia’, ciocârlia Maria C., Sinatra, Chevalier, ’89. Concerte de retragere. Gravuri. Benzi desenate, sentimentul lovecraftian.
Ciocârlia muzicii de estradă americane. Ciocârlia muzicii de varieteu franceze.
Întâietatea indiscutabilă.

Vin. seara, 10 ½--11 ¾.

Necesitatea unei a treia căi, între superstiţie şi metafizica sentimentală, care nu duce nicăieri decât la închipuiri sentimentale. Teologia evidenţială e falsă, cea metafizică e verbală. Dacă una e neadevărată, cealaltă e superfluă. E o redenumire neconcludentă a deja cunoscutului. Una e o iluzionare superstiţioasă, cealaltă o iluzionare intelectuală, o pervertire a raţiunii. ‘Temeiul fiinţei’ nu schimbă nimic.

Psihologia obişnuită, simţul realului. Cât e plauzibil că poate realiza mintea cuiva.

Despre gravuri, comedii muzicale, ciocârlii, Chevalier, ’89 (autobiografia citită când aveam 11 ani).

Piesa lui D. Thomas are şi ‘beţia de cuvinte’, incantaţia (aici, lirică), însă şi eficienţa; aluviunea lirică, şi efectul. Solemnitatea laică a dramaturgiei, jocul.
Din comoditate, unii fac abstracţie de parametrii unei minţi.

‘Matcă a statalităţii noastre’.

Ideile care au zăngănitul abstractului. Iar toată această ‘cunoaştere integrată’ e neinteresantă pentru filozofi. Reaua credinţă.

Anticipaţia, genul, ca lecturi lovecraftiene.

Marţi, cină: cremwurşti, pilaf. După 8 ½ seara, cafea.
Marţi, de la 9 ¼ seara, primul film cu Boyd.
Vin., de la 9 ½ seara, o comedie despre gangsteri, răpiri, etc..
Sb. seara, citit 1 ½ ore; după 8 ½ seara, cină: un cremwurst, pilaf, trei chiftele, două choux ….

Dum. seara, 90 mii [însă pentru … ¾ oră].
Marţi, 90 & 100 & 35 & & 240 & 120 & 100 & 35 & 155 & 20 mii [trei lalele roz & ziarul & kingul & & bilete & pizze, ştrudele, o plăcintă cu mere & cola & ţigări & cafele].
Luni, 53,6 & 20 & 155 & 20 & 350 mii, şi 2,04 mil. [ştrudele cu brânză, cafea & cafele & ţigări & bilete & chirie].
Vin., & 35 & 270 & 40 & 20 & 155 & 10 mii [ & kingul & bilete & gustarea & cafele & ţigări & cafeaua]. Joi seara, 104,2 mii [suc, alune].
Dum. dim. mai aveam 1,7 mil.. Dum. dim., 155 & 60 & 50 & 60 & 78,9 mii [ţigări & lalele6 & zece ouă & un kg. de castraveţi muraţi & cafea, suc, budincă]. Sb., 287,3 & 155 & 33 mii [pilaf, chiftele, morcovi, choux …, cola & ţigări & cafele].
[Luni, 640 mii şi două mil.. Sb. şi dum., 475 & 404 mii. Vin., 530 & mii.]

Mircea Şerban, ‘Ghidul din Lună’ (CPSF 15, 16)

Un student rus din 2520 citeşte manuscrisul din 2010 al unui romancier rus, Frolov, despre un politehnist american din 1955, Cooper; adică intriga e aceea eterogenă a anticipaţiei noastre proletcultiste. Intenţia e de a epata cu un simulacru de dinamism, nu există nicio idee despre economia povestirii, şi dezamăgeşte tocmai lipsa oricărui simţ al literaturii de aventuri. Cei cărora li se comandau sau acceptau asemenea rebuturi erau consternant de neiscusiţi. Pare extravagant să ne referim la ratare, câtă vreme nici făgăduinţa nu există, planul însuşi e imbecil. Nu e un plan generic sau banal, stângace executat; ci planul ca atare e inexistent. Pentru cei din liga literară a lui Mircea Şerban, mediocritatea ar fi trebuit să fie un deziderat …. Presupun că mişcarea de anticipaţie a fost, însă, improvizată. Ca atare, se publicau asemenea însăilări ca să aibă şi românii anticipaţie.
Aspectul literar nu e intriga, ci imaginaţia pe care aceasta o exprimă. Imaginaţia lui Mircea Şerban era cât se poate de posacă, de apatică, de ternă.
Stângăcia lui Mircea Şerban e nejustificată politic; neandertalienii dejişti pretindeau scrierea de prostii, e adevărat, însă nu puteau pretinde şi să se scrie atât de prost …. Încercarea de a descrie lumea a ceea ce din perspectiva anului 1955 era viitorul e foarte schematică. Se începe cu misterul unui epitaf, şi efortul unui tânăr erudit rus de a descoperi taina. O parte a nuvelei lui Mircea Şerban e transcrierea romanului sovietic neisprăvit. Bob Cooper, newyorkez născut în 1932, student la aeronautică, pilot, e salvat, după eşecul unui zbor de încercare, de transatlanticul care aducea în Europa verii 1955 delegaţii ONU animaţi de perspectiva încetării războiului rece.
Atitudinea faţă de americani e mai conciliantă, aproape cordială. În ’55 licărea nădejdea încetării războiului rece, şi prin aceasta Mircea Şerban scrie ceva atipic.
Nuvele ca aceasta ar fi putut să fie scrise ca nişte utopii socialiste, de inspiraţie verniană (sau clasică), modele existau, inspiraţia ar fi putut să fie găsită. Însăilarea ponosită nu era obligatorie. Probabil însă, sau mai mult ca sigur, că nu existau cei cărora să li se fi putut cere ceva mai bun.

Sunt mereu mai încredinţat de funcţia existenţială a idealismului şi chiar a fantezismului Episcopului Sigrist, funcţie care nu e una ‘pur speculativă’ (dacă aşa ceva ar putea să existe …) sau ludică; funcţie terapeutică, mântuitoare, spirituală. Visele acestea, dezobişnuirea treptată de ‘senzaţia realului’ ….

Vin. seara, mama despre Tudoran, ‘Maria şi marea’ (felierea ananasului).

Politeţea lipsită de respect, formală, sau respectul lipsit de demnitate, servil.

Comedie, muzică, idilă.

Firea, prejudecăţile, mimetismul. Poţi refuza mimetismul, fără să îţi fii, cu toate acestea, credincios: prin obtuzitate. Obtuzitatea nu e o alternativă bună la mimetism: lipsa autotransparenţei, neconştientizarea şi, mai ales, neînţelegerea formei.

Credem că ziariştii isteţi ar fi exceptaţi de la judecata severă pe care Antichitatea europeană o adresa criticilor. Însă critica de rutină, profesionalizată, obişnuită, rămâne cea dispreţuită, pe drept, de antici. Dispreţul pe care cusurgii îl meritau pe atunci rămâne întemeiat. Chiar când aceşti cusurgii se deghizează cu ifose de intransigenţă. Intransigenţa lor e neautentică, arbitrară, ocazională. Atâţia critici, nu numai din cei postbelici, nu numai din zodia culturii de masă, ci dintotdeauna, din Antichitate, de la obârşie, care sunt esenţial ziarişti, înclinaţi să epateze prin teribilism şi isteţime.

Acele întărâtări senile, însă şi de acritură frustrată: sabotarea aparenţelor.

Tocmai faptul că şueta religioasă se prevalează de o experienţă incomunicabilă, etc., o exhibă ca lipsită de legitimitate: tocmai faptul că ea vrea să dicteze, fără să discute, faptul că numai simulează discuţia, dar îşi rezervă autoritatea, nepunând în joc nimic …. În acest mod, şueta religioasă are ca motor vanitatea şi idolatria într-un grad neobişnuit. Superfluitatea ei nu discreditează alte tipuri de conversaţie. În religie, omul aduce prejudecăţile lui cele mai urâte, îndărătnicia chipurile legitimată de temeiuri subiective incomunicabile, etc.. De aceea, şueta religioasă e o cacialma.
Şueta religioasă trişează, vrea publicitatea ieftină, se prevalează de ‘iniţierea’ neverificabilă. Adesea, e cea mai banală imbecilitate şi vanitate, cu ifose ezoterice şi complicitate gratificantă.

Nedreptatea fundamentală a furiei, ‘sindromul Rourke’, despre care nu înţelegeam până când am ajuns să îl resimt.

Vin., de la 9 seara, ‘Ritm …’, o comedie muzicală cu Patricia Ellis şi Suzanne Kaaren.
Sb. dim., mai aveam 6 ţigări din ajun.
Sb. dim. mai aveam 1,86 mil..
Sb., 6 & 6 & ţigări. Sb., la 12 ½, prânz: tortelloni umpluţi cu roşii şi mozzarella, apoi ciorbă de viţel; înainte de 4 ½, o felie de ananas.
Sb. seara, citit 3 ore, până la 8 ½ seara: ‘Ghidul din Lună’.
Sb., de la 9 ½ seara, ‘Până ce …’, biografia unui compozitor de pe Broadway.

Vin., 195 & 150 & 120 & 273,8 & 10 mii [ţigări & bilete & ananas, tortelloni, pizze, plăcinte cu mere, cafele & cafea, dim.]. Joi, 63,5 & 50,7 & 155 & 174,2 & 20 mii [cafele, cola & plăcinte cu mere & ţigări & kaizer, pâine, ştrudele].
Dum. dim., 18 & 53 & 100 & 155 & 127,5 mii [pâinea & struguri & ziarul & ţigări & prăjituri cu vişine, cafele, cola]. Sb. dim., 155 & 125,6 mii [ţigări & sos arrabiata, cafele, cola].

Studenţii jurişti vasluieni de la Bucureşti. Ţigara, la Tecuci.

Oră. Cozonacul & ciorba & haine.

Licărul, nu instanţa.

Seara, aşteptat cu cozonac, ciorbă, haine încălzite.

Complementaritatea, dialectica şi nedeterminarea; determinarea dialectică, adică dinamică, inspirată, neconsensuală.

Gail Patrick, Gail Russell, Gail Davis, Gail Fisher.
M. Stone într-un rol secundar.

Sb. dim., 7,63 mil..

Măsura în care codul moral, ingerinţele acestuia sunt o chestiune americană. Însă ca orice fenomen amplu, codul moral a avut un ‘rol’ ambiguu, sau polivalent. A încătuşat, dar a şi stimulat.

Chaplin şi două actriţe (Pola şi ZaSu, care era ceva mai vârstnică) & Pola, Lubitsch, Chaplin.

Pentru afgan, misticii sunt demenţi, însă transsexualii, comuniştii, epigonii lui Lovecraft, nu. Iluzia obiectivităţii. O anumită eficienţă nu înseamnă obiectivitate ideală. Mintea poate eficientă, rămânând la iluzia obiectivităţii, adică fără a conştientiza relativitatea oricărei idei. Manualele simbolizează iluzia obiectivităţii (de unde, paradoxul de a face din filozofia presocraticilor subiectul unor manuale). Determinarea cuantificatoare e tot una relativă, şi prin excelenţă nedialectică.
Relativitatea e un mod de a defini dramatismul condiţiei umane.

Diferenţa nu e aceea dintre atemporal şi demodat, ci aceea dintre relativ universal, şi determinat temperamental (adică marja individuală).

Vin. seara, şase ţigări.

Vin., 155 & 920 & 60 & 350 & 100 & 20 mii [ţigări & biletul & plăcinte & 7 vols.: Lope, La Fontaine, A. Dumitriu, S. de Beauvoir, Saramago, Twain, Brecht & două pizze, o patiserie cu şuncă & cafele].
Joi, 30 & 70 & 200 & 400 & 915 mii, şi 2 ½ mil. [pixuri & două pizze & ţigări, cola & vols.: Iorga, Saint-John Perse, John O’Hara, Pirandello, Trollope, Fontane & biletul & cazarea].
Sb. dim., 100 & 220 mii (smântână & ketchup, tartă, pâine, cafele, cola, săpunuri, suc).
Dum., 100 & 110 & 190 mii [ziarul & şosete, trei perechi & suc, cafea, un pui]; sb. seara, 155 & 30 mii [ţigări & pastile].