Bear scrie anticipatie dura—ca si Benford, Brin, Egan.
King, Koontz, Straub sunt echivalentul gotic al lui Grisham, Clancy, Forsyth.

[transcris din carnet]

Mai tanar cu patru ani decat King, Brussolo spune ca citise de sase sau sapte ori ‘Shining’ (care aparuse atunci cand B. avea 26 de ani, si despre care avea sa marturiseasca faptul ca i—a ‘fost vreme indelungata cartea de capatai’). Ii reproseaza, intre altele, neverosimilul psihologic, simplismul, psihologiile sablon. E vorba, pana la urma, de o divergenta estetica, de estetici diferite, si de diferentierea legitima, rezistenta fata de amalgamarea silita. E modul francezului de a isi apara, defini si afirma originalitatea.
King, sugereaza Brussolo, procedeaza prin amplificarea unei anomalii, a dismorfiilor cotidianului, prin sublinierea diformitatilor cotidianului targurilor americane, procedeu care lui Brussolo ii pare anost, dar care e incuviintat si practicat de Andrevon; insa cred ca maestrii europeni de prim rang nu procedeaza nici ei altfel, urmeaza aceeasi metoda. Nu practica, adica, atat flamboaianta socanta, cat insolitul cotidianului, minimalismul eficient. (In anii ’90, B. a vorbit despre autorii si naratiunile care ii plac—de ex., Chase, Ray, goticul englez, Blaise si Peel, etc..)
Maniheismul lui King e mai degraba imputat, obiectat, decat regasibil, observabil, real. Vehicularea lui e numai o arma polemica, o gaselnita, poate o scorneala; partea de adevar corespunde unei deosebiri, legitime, de estetica, de miza si scop al naratiunii—intr—adevar, cei doi sunt mai degraba neasemanatori, decat asemanatori.
Cred ca B. exagereaza si rastalmaceste semnificatia recurgerii, curente, la psihologii functionale, la tipologii, la linearitatea specifice basmului, dar si literaturii populare. (De altfel, cand vine vorba de alti clasici ai literaturii populare, B. nu le adreseaza asemenea obiectii, desi psihologiile reprezentate in operele lor nu—s mai sinuoase sau ambigue.) Perversitatea nu inseamna nici ea realism, sau verosimilitate. E si ea tot o conventie, iar originalitatea implicata nu inseamna si realism.
Critica lui Br. se vrea devastatoare, nemiloasa, si reuseste sa para numai sumara si boanta, de un resentiment anost si cam strepezita. Nefiind analiza, ramane sa conteze numai ca rezumarea unor reactii personale.
Altfel, rechizitoriul e irelevant, stangaci, un pamflet, nu analiza, si numai decadentii iau perversitatea, dealtfel inofensiva, drept verosimilitate.
Flamboaianta voit provocatoare a lui Br. tine mai mult de estetica benzii desenate, decat de abisurile morale si de haurile nietzscheene; dar poate ca orice baroc incepe ca revendicare de realism, ca sa continue ca fantasmagorie.
Remediul la sarjele lui Br. ar putea fi generozitatea, larghetea inteligente ale lui Andrevon.

[transcris din carnet]

Pornind de la perspectivism, Wilber il evoca pe Gebser. Interviurile acordate de Wilber lui Gruber, Torrent, Wachowski, Shambhala, Treya K. W., Paulson.

Salahorul literar Andrevon il mentioneaza mereu pe King, cu care si aspira sa fie comparat. Il admira pentru chiar trasaturile literare pe care Brussolo i le reproseaza.
Romanul de calibru ‘Casa …’ i—a fost inspirat de o nuvela a lui King, iar in Under the Dome regaseste substanta si structura propriei naratiuni.
Lui ‘Sylvain’ ii spunea ca il enerveaza fetele care se epileaza.
Ii plac schitele lui Jauffrey.
Intr—un mai vechi interviu cu Schlockoff, Jean—Pierre Andrevon il numeste pe Stefan Wul ‘cel mai mare autor de space opera, incluzandu—i pe americani’—iar despre space opera, ca ‘’ii place atunci cand e bun’—desi nu seamana anticipatiei politizate.
Ii aminteste adesea pe Brunner, Barjavel, Van Vogt.
Spune ca citeste in tramvai, in tren, intr—o sala de asteptare, pe o banca intr—o gradina publica.
Khaled vorbeste despre colaborarea lui cu Andrevon.
Brussolo a discutat thrillerurile si policierul surrealist ale lui Andrevon.
Andrevon e nascut in ’37, King in ’47, iar Brussolo in ’51.

Semnificatia ispitirilor din desert ale Lui Iisus nu e aceea ca Iisus ar fi fost tentat de puterea lumeasca (simbolul mesianic ramanand acela regal, nu preotesc; Iisus se intreaba de ce nu e un Imparat, ca Solomon, nu un Arhiereu)—sau de demonstrarea indestructibilitatii fizice—sau de puteri paranormale—ci Se intreaba in ce mod poate reprezenta indeplinirea profetiilor mesianice—de vreme ce nu e nici un Imparat, nici indestructibil fizic, nici capabil de minuni ca ale lui Moise (mana). Iisus nu Isi dorea pentru Sine aceste puteri neobisnuite, insa le credea, inca, esentiale pentru conditia mesianica—‘Daca as fi Mesia, as …’. E vorba despre identitatea mesianica, si talcuirea profetiilor.
Natura ispitirilor resimtite, incercate, nu e, probabil, aceea directa (Iisus tentat de puterea lumeasca, etc.)—ci mesianica: semnificatia profetiilor. In ce fel se adeveresc, in Iisus, profetiile? Cum realizeaza El ceea ce s—a profetit despre Mesia? Cum e Mesia, nefiind Imparat, nici indestructibil fizic, si neavand la dispozitie miraculosul trecerii prin desert a evreilor din vremea lui Moise? Iisus intelege Scriptura, se incredinteaza de nevoia interpretarii alegorice, spirituale.

Farmecele nurliei Diana. Deasemeni, aici.