Mathias Prokop spune, la pag. 607 a tratatului, doua lucruri: ca spatiul Morison denumeste spatiul subhepatic (cele doua sunt sinonime)—si ca exista spatiu subhepatic stang (ilustrat in 16.12), asa cum rezulta si din observatia ca frecventa abceselor subhepatice e mai mare pe dreapta—asadar, exista abcese subhepatice stangi.
E adevarat ca definitia spatiului Morison (care e mai degraba un reces, un repliu) spune ca acesta e delimitat anterior de ficat, si posterior de rinichi si de suprarenala; dreneaza lichid din bursa omentala, exista numai pe partea dreapta.
Se mai numeste reces hepatorenal, si poarta numele chirurgului Morison, care a mai botezat o incizie si un forceps.

Cred ca afirmatiile lui Andrevon despre caracterul politic al anticipatiei sunt un pic expeditive, stangace; ceea ce s—ar putea concluziona e numai ca poate sa fie afirmata o dimensiune de alt fel, etica, a anticipatiei, ‘politica’ in sens aristotelician, registrul public al eticii, etica guvernarii, a raporturilor de putere, a administratiei, etc., ‘treburile publice’, cu alte cuvinte, iar aceasta dimensiune etica poate, intr—adevar, sa fie militanta, insa intr—o relatie intamplatoare cu substratul estetic, unicul care conteaza. Vorbeste despre inrudirea lui Giono cu Barjavel—Aymé, Sartre ca novelist si, la antipodul lui Brussolo, are cuvinte apreciative despre americanii vitregiti [1]—King, Straub—insa cu aceeasi obiectie referitoare la calibrul operelor. La King subliniaza tocmai ceea ce Brussolo reprosa—si afirma identitatea estetica, adica faptul ca isi propune aceleasi lucruri—pentru a lauda ‘usurinta cu care aliniaza romanele de succes, pastrand o calitate inalta’—inversul a ceea ce spusese, cu venin, Brussolo. Mentioneaza nevoia de a scrie mereu despre subiecte noi, pentru a nu se plictisi.


NOTE:
[1] Exista un grup de scriitori anglo—saxoni vitregiti de catre pedanti—King, Koontz, Barker, Straub, etc.. Sunt cei indicate de obicei pentru a exemplifica proasta calitate literara, carpaceala, etc.; in legatura cu care, ne putem gandi la o modalitate folositoare de a intrebuinta analiza—adica, poate ca unii dintre acesti scriitori sunt in situatia lui Scott—exista, la ei, uneori, sau de la un moment dat, si carpaceala—dar nu numai, si fara a exagera cu severitatea estimarii.

Abia azi realizez ca, in pofida credintei lui in fascicolul roz de provenienta extraterestra, Dick nu a fost, probabil, un autor de ‘anticipatie cu extraterestri’; gandindu—ma la ecranizarile pe care le stiu (Verhoeven, Scott, Linklater), exista insa, cel putin in ecranizarea nuvelei din ’66, o bruma de fiinte extraterestre. Dick nu a facut din extraterestri subiectul anticipatiei lui.

Sentimentalitatea rafinata a lui McCullers, sentimentalitatea valabila estetic, nedisociabila de forma literara in care e turnata. Greene s—a referit la limpezimea stilului ei—insa comparatia schitata e irelevanta, autoarea incearca altceva decat Faulkner; iar ambiguitatea acestuia e dubla—atat a semnificatiei operei, si a metaforei matriceale, cat si a desenului psihologic—efectul intrebuintarii asa—numitului ‘flux al constientei’—cu totul altfel de reprezentare decat acela intalnit la McCullers—la americanul mai varstnic, desenul psihologic nu mai are cum fi net, deoarece tinde sa reproduca chiar cursul ca atare al vietii psihice, pe cand McCullers ofera rezultate sintetice.

O pag. despre Par. Bulgakov.

Prin kantismul sau raspicat, transant, Par. Bulgakov e mai modernist decat sovaielnicul, uneori, Tresmontant, si m—ar interesa, de aceea, sa stiu ce gandea despre modernistii catolici antebelici—sau daca a scris despre ei, ori i—a citit, in vremea controverselor. Gandea realitatea in parametri kantieni. Atitudinea lui moderna e intrucatva consonanta cu a lui Ware, ambii inteleg palamismul ca pe o explicare a naturii realitatii care tine seama de exigentele critice si rationale—kantismul, pentru teologul rus, si misticile asiatice, de ex., pentru ortodoxul englez.

[transcris din carnet]