Miercuri, comemorarea Sfântului Vincent de Paul, întemeietorul lazariştilor; la Missa de seară, rugăciunea lui Ezra (Esdra): ‘la vremea jertfei de seară m-am sculat din locul tânguirii mele şi cu hainele rupte de deasupra şi de dedesubt am căzut în genunchi şi mi-am întins mâinile către Domnul …’ (‘Cartea întâi a lui Ezra’, 9); la predică, despre clădire, smerenie (‘îi încoronează pe cei umili cu mântuire’, Psalmul 149) şi pocăinţă, viaţa Sf. Vincent de Paul (prizonieratul, solicitudinea).
Sf. Vincent de Paul, emblemă a creştinismului francez robust al sec. XVII, era fiul unui răzeş. A întemeiat societatea lazariştilor, din care au făcut parte geograful Delagrive şi Pouget (‘vechi ca grecii şi romanii’). Au fost publicate lucrări ale lui Pouget despre originea răului moral (’27), Biblie (’30), ‘Cântarea …’ (’34).
Am continuat să mă gândesc la semnificaţia a două versete din parabola lucrătorilor (Matei 20.6-7): ‘‹De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru?›’. Zilierii au întârziat şi mint, sau au căutat în altă parte? Ei răspund că nimeni nu i-a angajat, nimeni nu i-a vrut. Stăpânul nu îi contrazice, ci le răspunde: ‘ce va fi cu dreptul veţi lua’. Oare lucrătorii din a unsprezecea oră fuseseră mai înainte trecuţi cu vederea, rămăseseră neobservaţi? E un scurt dialog enigmatic. Semnificaţia parabolei, care se referă la întâietate, nu la retribuţie, depinde de înţelesul lui.

Ieri, joi, am citit câteva articole ale Izabelei Sadoveanu (despre Delavrancea ca om extraordinar şi ca autor, polemicile şi sociocritica lui Gherea, lirica neoromantică a lui Iosif, romanele lui Vallès), dintr-o culegere amplă de recenzii, articole de sinteză, eseuri, evocări, memorialistică; recenza multă literatură amuzantă, veselă. Izabela Sadoveanu critica dogmatismul lui Gherea, simplismul filozofiei, însă avea dreptate să afirme valoarea literară a operei.