Dacă fabulosul mitologic e numai un mod contingent de a exprima experienţa sacrului, corolarul necesar nu e scepticismul absolut, printre altele şi deoarece receptarea miturilor nu presupune credulitatea; ‘credinţa în mituri’, ca fenomen social, nu poate fi evaluată ca monolit, sau ca fapt univoc. Materialismul primitiv al sec. XVIII-XIX, ca scepticism tendenţios, părtinitor, e o formă de mitologizare crasă, lipsită ea însăşi de simţ critic. Fabulosul e o formă pentru a exprima o experienţă umană nestandardizabilă, însă care are o anumită unitate, o experienţă a unei relaţionări referitor la care nu putem să afirmăm aprioric că e survolabilă ştiinţific, obiectivabilă noţional în mod univoc. Religiologia nu e atât o ştiinţă, cât o reflecţie asupra acestei dimensiuni a experienţei umane, dar pretenţia ei de a survola dimensiunea respectivă nu e garantată aprioric, pentru că sintaxa relaţiei e o transcendere. Pe de altă parte, religiologia sceptică hotărăşte aprioric să fie numai etnologie. Principiul reflecţiei trebuie să fie uman, adică relaţional, nu absolut.