Duminică seara, ‘Frankenstein’, cu Chaney şi Newland, episod din ‘Tales of Tomorrow’; rezumatul acesta, abrevierea intrigii, e scris ca o piesă scurtă, iar Frankenstein, pentru care Newland a fost o alegere plauzibilă, e arătat ca monden spilcuit, cu gesturi cochete, alintate, un filfizon, şi ca o fiinţă amorală prin ideea lui a de a folosi copilul şi femeia pentru a-l aduce pe monstru în laborator. Chaney poate într-adevăr fi văzut murmurând că economiseşte recuzita, aşadar ideea fusese ca episodul sa fie mult mai violent.
Dacă ‘Dracula’ nu e în primul rând despre Van Helsing, ‘Frankenstein’ e în primul rând despre savantul scelerat. Autoarea s-a preocupat cum se cuvine de tragedia monstrului, însă în primul plan e creatorul lui.
Interpretat de Newland, Frankenstein e nu tenebros, ci iresponsabil, un filfizon pedant însă aiurit, de o mondenitate mic-burgheză; pare mai degrabă un manipulator vanitos, care recurge la orice ca să-şi camufleze atât inepţia, cât şi laşitatea.
Însufleţirea monstrului aminteşte, aici, mai mult trezirea unui beţiv. Nu e ferocitatea maniacală a unora dintre ceilalţi interpreţi, ci dezorientarea şi stângăcia ataxică, iar Chaney recurge, pentru scena cu oglinda şi copilul, la o pantomimă elementară, didactică; chiar abreviată, intriga e dezlânată: după primele violenţe ale monstrului, cu atacarea servitorilor, apoi a copilului, savantul pare să îi fi uitat existenţa, în timp ce se presupune că fiinţa continuă să rătăcească prin castel (sunt cinci agresiuni: servitorii, copilul, servitoarea, aruncarea de la fereastră, revenirea în laborator). Înfăţişarea e cea pe care o va utiliza De Niro.
Tonalitatea originală a episodului îi revine primei scene, cu ananasul şi înregistrarea veseliei convivilor.
Nici Chaney, nici Newland nu sunt în cea mai bună formă.