Revendicarea kantiană, general—criticistă, a lui Jaspers e foarte îndreptãţită, şi corespunde caracterului real al filozofiei sale.
Filozofia lui Jaspers m—a convins treptat, m—a cucerit, fără să regăsesc, probabil, motivele francezilor (Marcel, Camus); citesc antologia lui Purdea, apărută în ultimul cincinal ceauşist. Scrierile antologate sunt de interes variabil, şi ţin mai ales de filozofia culturii şi metafilozofie, cu accentul etic permanent.
Jaspers indică nişte moduri ale cuprinzătorului care nu sunt nici empirice, ca lumea, fiinţarea factică (biologică şi psihologică) şi spiritul, nici cuprinzătorul ca atare—ci tot numai moduri ale acestuia—dar neempirice. Pot fi dibuite, sesizate ĩn irizaţii, sunt nenoţionale.
Există două tipuri de 'moduri ale cuprinzătorului'.
E interesantă apariţia unei antologii (Purdea) ĩn care sunt denunţate teoriile istoriei de felul marxismului, şi iluzia progresului, ĩn anii ceauşismului pe cale de dezagregare, de risipire. E interesant că s—a putut publica aşa ceva, că a 'trecut'.
Cazurile lui Bruno, Boethius, Socrate nu sunt subsumabile nicicum—decât ca 'filozofi executaţi'. La Bruno e vorba despre nişte teze, etc..
E necesar ca Jaspers să explice activitatea filozofică ĩn absenţa conştientizării relativităţii inerente. Bruno nu gândea ca Jaspers; probabil cã lupta pentru o tezã, sau un set de teze, nu pentru o revendicare generalã.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu