miercuri, 8 martie 2017

Charles Arminjon a fost iezuit şaptesprezece ani, până la 35 de ani. Fusese hirotonit la 25 de ani. A devenit preot al diecezei Chambéry.
A răposat la 61 de ani.
Provenea dintr-o familie de burghezi din Savoia.
Simpatia Sfintei Thérèse pentru o operă a lui confirmă dimensiunea eshatologică a propriei ei gândiri. Arminjon intenţiona regenerarea simţului supranaturalului. Iar Sfânta îşi amintea Rusaliile din 1887 şi extazul de la Ostia al Sf. Monica.
Artificialitatea lumii de azi, care e deservită de propria ei condescedenţă, nu e numai tehnologică. E, mai întâi, morală.
Caritatea e în chip firesc indisociabilă de nădejde (eshatologia fără caritate e egoism, iar caritatea fără eshatologie e deznădejde). În sec. XX, expresia spiritualităţii a devenit nu mai sobră, ci mai săracă şi astringentă, inhibată.

Citesc despre religia irochezilor: visele, eshatologia, Duhul cel Bun. Indigenii sioux aveau credinţe similare: comunicarea prin vise, Wakan Tanka, o cosmologie arhaică. Tărâmul vânătorii e caracteristic eshatologiei sioux. Tărâmul acesta de dincolo seamănă cu lumea pe care o cunoaştem, acolo vremea e mult mai bună.
Credinţele ‘indienilor’ de odinioară pot fi aflate în naraţiunile tradiţionale mitice şi sapienţiale, folclorul sapienţial: basme (1907), legende (1901), poveşti (1929).
Pentru aceşti oameni cu viaţa atât de aspră, deznădejdea nu era ultimul cuvânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu