Mă întreb cât de conştienţi erau comuniştii de natura represivă a tonului lor, a dicţiei lor, a retoricii agresive la care apelau—cum de nu conştientizau şi în aceasta o formă de dominaţie, de asuprire. O filozofie a eliberării începe cu urbanitatea, cu expresia echilibrată, etc.. Retorica marxiştilor ţine de arsenalul dominării, al represiunii. Nu se ridică peste condiţiile luptei—care înseamnă dominare—şi nu o perpetuează, nu îi pune capăt.