Discutând auto—conştiinţa, Merleau—Ponty îi atribuia ‘gustul pentru ontologia primordială al lui Heidegger’—viza abolirea subiectivităţii—adică un proiect etic, practic, existenţial, ‘ceva ce trebuie întreprins’—subiectivitatea modernă trebuie depăşită, nu exclusă. Există aici o unilateralitate, şi se poate imagina un efort al anticilor (Socrate, creştinii) de a depăşi ‘ontologia primordială’ regretată de câţiva moderni—trecerea la subiectivitate putuse fi resimţită ca o altă depăşire. Eu nu aş discuta istoria filozofiei în termeni de regres au evoluţie.