Moş Card a scris lucruri cu totul remarcabile despre regizorul Kasdan, îi place ‘Şapte mirese …’ (pentru alţii, etalonul kitsch—ului rãsuflat …), îi plac mult comediile lui Martin, are idei interesante despre actori, şi butade inteligente—critica lui are o agerime şi o inteligenţã aparte. Mai presus de orice, cred, nu se teme sã contrazicã.
Card nu e un eseist, ci un cronicar, un editorialist, un foiletonist; nu scrie eseuri, tablete, articole, ci editoriale, cronici, câteodatã menţiuni. În privinţa cinematografului, cred cã dezacordurile noastre, divergenţele, prevaleazã—însã nu primeazã.

Lecţia criticã e, însã, aceea cã, dacã pe Card nu l—au descumpãnit aprecierile altora despre unele din filmele care îi plac, nu trebuie sã acordãm importanţã cuvintelor lui veninoase despre Murray, Andie, Olivier, del Toro, Meryl, Jennifer—poate sã fie rãu de gurã, sau insinuant; cu alte cuvinte—apreciazã şi scrie ca un ziarist, stilul e dictat de exigenţele gazetãriei.
Îi plac mult Cameron D., Kasdan (ca scenarist—şi de douã ori ca regizor), Cusack, C. Crowe, Kingsley, Linda H., Hanks [vai!], şi, mai ales, Dna. Thompson, Martin şi Willis.
‘Ferris’ şi Meryl sunt amintiţi în câte încã un loc (actriţa, când vine vorba despre rolul lui Toni C. în ‘Al şaselea simţ’).

Încã trei lucruri—gusturile lui cinematografice par iremediabil provinciale—comparându—l cu Teachout, cu americanii, cu câţiva critici IMDb—trateazã cinemaul SF—am vãzut şaisprezece din cele patruzeci şi nouã de filme, câteva mi—au plãcut—niciunul, însã, atât.