Supãrarea, etc., ţin de biologic, nu de moral, în sensul cã rãmân legitime, fireşti, chiar când ceea ce le declanşeazã nu e redevabil moralei; comportamentul bolnavului, al debilului, supãrã, înfurie, exaspereazã, chiar când nu e vorba despre responsabilitate. Psihoticul nu poartã rãspunderea, e degrevat—dar purtãrile lui supãrã în mod legitim—fiindcã referinţa realã a acestei interacţii e alta decât aceea eticã, a rãspunderii, culpei, etc.—e biologicã, iar respingerea deranjantului ia o astfel de formã afectivã, de reprobare, cu toate cã rezultatul n—ar putea fi acela vrut. Supãrarea n—are cum îl îndrepta pe psihotic—dar rãmâne o reacţie legitimã.
Supãrarea e reacţia unui organism, nu a unui psihism întrupat, a unui suflet pogorât, etc.. Morala religioasã e morala iluziilor.