Impresia e, prin natura ei, difuzã; deasemeni, mlãdioasã şi diversã. Nu poate sã fie rezumatã; numai judecata se preteazã oarecum la concizie. La Lovinescu, impresia esteticã e descrierea, participativã şi inspiratã, a unei trãiri de artã—judecata fiind mai degrabã implicitã; iar rezumarea unei trãiri nu poate fi datã ca o judecatã de valoare. Intuiţia criticã nu poate fi înfiriparea unei inspiraţii pasagere. E nevoie mereu de analizã, de retuşuri, de rectificãri, de întregiri, de distanţare, de raţionalitate. În intuiţia esteticã luatã ca tendinţã rezumativã (adicã, lãmurit: sintetizarea impresiei, darea ei într—o formã succintã), tocmai inspiraţia e aceea care trãdeazã, unilateralizeazã, omite, etc.. Cauţi, purtat de o însufleţire de moment, sã rezumi o impresie, sã sintetizezi o percepţie generalã—şi intervine, aproape invariabil, omisiunea, distorsiuni mnezice, etc.. În orice intuiţie, în orice intuitivism estetic, intrã şi numeroşi factori psihici, arbitrari, aleatorii.
Dealtfel, scurtimea e preferabilã în raport cu prolixitatea—nu în sine, nu în abstract. E bine sã fii ‘cât mai scurt aşa încât sã spui tot ceea ce ai de spus, sã exprimi complet ceea ce ai de exprimat’.

Prin intuiţie criticã, unii subînţeleg nu atât judecata esteticã, aprecierea, cât impresia, ca trãire inspiratã, înaripatã, o pãtrundere şi perspicacitate care descrie percepţia ocazionatã cititorului (ceea ce bineînţeles cã nu e divinaţie, însã nu e nici numai simpla enunţare a unei judecãţi de valoare, concluzia axiological tranşantã, ci o ‘caracterizare participativã’—ca la Lovinescu, o asumare a inefabilului operei, o aproximare a inefabilului estetic, o depãşire a condiţiei pur judecãtoreşti a criticii chemate sã se pronunţe asupra valorii, sã dea verdicte).
La Lovinescu, e vorba despre o criticã aptã sã se lase inspiratã literar de scrierea discutatã; esenţa impresionismului lovinescian e datã mai degrabã de conţinutul, decât de forma concluziilor sale. Forma e aceea a unei aprecieri, a judecãţii, a intuiţiei critice ca rezultat axiologic; conţinutul, însã, se înrudeşte cu ceea ce e discutat. Savorii intelectuale îi e asociatã o savoare propriu—zis literarã.