Despre muzicã, dezamãgire, ‘cauze secundare’, etc.

Despre muzicã, dezamãgire, ‘cauze secundare’, etc.




Cine se revoltã ‘împotriva Lui Dumnezeu’ se revoltã, de fapt, împotriva unui idol, a unei fantasme, ceea ce e o reacţie corectã. Cunoaşterea Lui Dumnezeu nu poate sã suscite revoltã.

Vrusesem sã încep cititul, cu motoarele la maxim, în forţã, din a doua s. a anului—câte 2—3 cãrţi/ s.. Pentru citit, am pierdut primele trei z. din a doua sãptãmânã, apoi şi pe urmãtoarele patru; apoi, şi întâiele trei zile din a treia sãptãmânã, apoi şi pe a patra,

Vin., de la 3, fumat; mai aveam zece ţigãri din ajun (6+ 2+ 2).

Lipsã de respect& ‘cei patru din altã lume’& resortul furiei (pasul IV; apelurile de marţi)& cinci semne (1—3; luni şi mi.—râsul).

Femininul ca sãrbãtoare a fiinţei.

Cedãri. Complacerea. ‘Trenã’& viaţa ei mohorâtã, vrednicã de milã (pasul IV, etc.). Cedãri.

Orã. Vremea. Cinã& vinul& cola& 2 x fumat& cafele. Baie. Muzicã. Anglofonii. ‘Scopul pelerinajului’. Lille, etc..
‘Pãruse cã …’.
Intrepizii. Aferatul—cf. azi& Lille, etc.. Oferta matrimonialã.

Psihologii& eseiştii& policieruri& filozofia cuplului& ziarele—ed..

Dezamãgirea, durerea, ca trãire, sunt una; ca teorie, ca filozofie, sunt alta. De aceea, nu îmi place când Dobrogeanu—Gherea sau De Sanctis spun ‘Leopardi şi Schopenhauer’.

În plan existenţial, nu am ajuns încã la gândul Lui Dumnezeu; teologia e prea pe şleau, le spune prea pe şleau, prea nemijlocit, ‘naiv—realist’.

Trenul nu e niciodatã prins din mers; etapele vieţii decurg cu necesitate una din cealaltã.

Citind lista cãrţilor care le—au plãcut unor intelectuali catolici americani, mi—au atras atenţia numai rândurile despre cãrţile de Hartley, Stump, Rickaby, Berry, Godden; iar eu am citit o singurã carte anul trecut, deşi am început multe.
Smolin. Fagels. Murray (Foley), Pearce (Baring, E. B. Nicholson), Shaw. Metaxis.

Muzica de divertisment are douã nivele distincte—unul mai ‘alternativ’ (J. Division, K. Joke, Gang of Four, Bauhaus, M. Mouse, Course of Empire, Jane’s Addiction, Nine Inch Nails, etc.), altul mai tehnopop (Culture Club, ABC, etc.).

Amãrãciunea marginalitãţii mundane. O însemnare a vârstnicului Lovinescu e reverberaţia unui vers de Leopardi. Însã concluziile practice ale celor doi au fost diametral opuse—o eticã a activitãţii la moldovean, dezgustul de aşa ceva, la italian.
Dezamãgirea timpurie a lui Lovinescu, datã de boalã, nu i—a subminat tenacitatea, nici ambiţia, nici nu a stãvilit elementele biografice (carierã, familie, adulter, societatea femeilor de litere). Cazul sãu e foarte diferit de acela al lui Leopardi, similitudinile fiind întâmplãtoare. Lovinescu a crezut în ceea ce fãcea, şi s—a investit în activitãţi care italianului i—ar fi pãrut zãdãrnicia însãşi.
Visceralã, biograficã, nefilozoficã e dezamãgirea ambilor; însã cuprinsul fiecãreia e foarte diferit. Lovinescu ajunge sã aminteascã de Taine şi Faguet; e o chestiune de temperament. Nu avea viociunea francianã. Oricum, dacã e sã cãutãm termeni de referinţã, atunci Lovinescu, în datele temperamentului sãu, e dezamãgit ca francezii, ca un francez.
La Leopardi e vorba despre durere, pe când la Lovinescu, nu.

Mã simt înrudit cu oameni ca Leopardi şi Pavese; în orice caz, nu cu francezii.

Biografiile nu mã intereseazã.

Iubirea şi fascinaţia sexualã ca substitut.

3 ½--7 ½.
Sb., mai aveam zece ţigãri din ajun.
N—am mers la clinicã, n—am ajuns sã cumpãr haine pentru spital.

Vin., dum.& marţi, joi& luni, joi, sb..

185 de piese;

Nici JG (şi francezii), nici AS, nici evreul argentinian.
Leopardi, însã şi Kipling. ‘Aspasia’.
FMD, LNT, RK, KB, MH.

Preferinţa, mãrturisitã, a lui Schopenhauer pentru proza lui Leopardi, pentru prozatorul Leopardi, ar putea sã nu fie numai o apreciere esteticã—aşa ca la Cãlinescu—ci şi o încercare de capitalizare, de rentabilizare a ideilor italianului. E o încercare de a da trãirea drept abstracţie; Gherea înţelege sã—l claseze pe italian drept filozof.

Cinemaul lucreazã invers decât literatura: limiteazã, constrânge, sileşte.

Leopardi& JG.

Nici atâta egoism, nici atâta altruism.

Ideea neantului, a neantului existenţei. Însã e o trãire, nu o teorie.

Trãirea mea dominantã a fost, încã din copilãrie, frica, deznãdejdea şi sentimentul de a fi stâlcit, zdrelit, nimicit.

Dacã ţinta filozofiei e sã explice, sã formuleze explicaţii, atunci prozele lui Leopardi formuleazã trãiri, nu explicaţii teoretice.

Trãim într—o lume de ‘cauze secundare’.

Fructul otrãvit, putred, stricat.

Ca frison al unui deget.

Deconcertant e nu cã a reuşit sã mã ducã pe mine, ci cã a reuşit sã le ducã pe ele—cel puţin alte patru persoane (întrebarea& marţi& gluma& rapiditatea recomandatã).

Trebuie gândit mereu în termeni de cauze secundare.

Confuzia a provenit din neascultarea simţului moral. Acea întâie impresie, foarte defavorabilã.

Gherea, Lovinescu, Unamuno. Leopardi a avut cititori la români; nu ştiu dacã Eminescu îl citea, însã, în aceeaşi epocã, Gherea îi cunoştea versurile.

Gherea, Lovinescu, Cãlinescu (acesta, însã, ca italienist)—Leopardi.
Lovinescu şi (tânãrul) Ralea—Tarde.
Literaturã şi psihologie.
Comparatismul.
Voga versurilor italianului. Vogã timpurie.

Taine& Tarde.

WF, JG, baptistul, ziarele—ed..

Rãmân, pentru mine, cãrţile de teologie, mai dilematicã, ale unor modernişti şi progresişti, şi ale unor protestanţi—minţi critice, mai interesate de adevãr, decât de conformare. Creştinii raţionali, aceia la care înţelegerea religioasã (în lipsa unui cuvânt mai bun) e disjunsã de mentalitatea magicã. Dumnezeu e o concluzie metafizicã, scrie unul dintre aceşti modernişti; ceea ce ar putea sã sune voltairian, însã nu e. Climatul post—conciliar a fost prielnic teologiei, în Bisericã.

Schudt& catolicul Watson.

E vorba despre definiţia cititului—luat, de unii, în accepţia, laxã, de ‘parcurgere’.

Cantitatea stimuleazã, nu descurajeazã, nu împovãreazã; e simbolicã, înaripeazã.

În josul pg. 6 a articolului, reformarea, zvonul.

Pentru unii, Kant ajunsese o curiozitate, şi un autor recomandat de Schopenhauer, aşadar util pentru înţelegerea lui Schopenhauer, care şi—l revendicase, şi—l anexase. La Nietzsche, Kant existã numai ca etician.