Luni, la Missa de seară, cinstirea amintirii Sf. Augustin; ‘1 Tesaloniceni’ (primul capitol, ‘întru putere şi în Duhul Sfânt’, alegerea, puterea ca semn vădit), un psalm de bucurie, pericopa admonestării ipocriţilor. La predică: tinereţea, maniheismul, Milano, botezul, întoarcerea în Africa, episcopatul; neliniştea. ‘Priceperea intelectuală’. Vremea a fost răcoroasă.
Referitor la Sf. Augustin trebuie scris fără a-l parafraza sau a-l pastişa. Dealtminteri, stilul omiletic poate părea demodat, însă aprecierea e întotdeauna relativă, neabsolută, ea însăşi putând defini o modă trecătoare, o toană a epocii. M-am gândit la cât de convenţională, desuetă, demodată poate părea nu numai retorica omiliilor din sec. XVIII, dar şi aceea a kerygmei sec. XX.
Litania îl numeşte pe Sf. Augustin ‘strălucirea slavei lui Dumnezeu’, ‘măslin în floare al casei lui Dumnezeu’, ‘mângâietor al celor mâhniţi’, ‘lumina credinţei adevărate’.
Sf. Augustin citise ‘câteva lucrări ale platonicienilor’, în traducere. Se crede că îi citise pe Plotin şi Porfir, ‘Dialogurile’ lui Cicero, pe Apuleius (cf. Guy Rachet, 1963; v. şi Charles Boyer, ‘L’idée de vérité dans la philosophie …’, 1940).
Idolul, neviu şi neadevărat, e numai o reprezentare înşelătoare.