Mă gândesc că viaţa mea s-a sfârşit, de fapt, la 26-27 de ani, puţina vitalitate morală mereu trădată.
Bunătatea, cinstea, Moise şi Proorocii: de unde, superfluitatea preocupărilor mele ipocrite. Erau necesare lucruri cunoscute aproape oricui, nu polemismul întărâtat. Nu ornarea mizeriei îmi fusese necesară. Eu dispreţuiam ceea ce e cel mai elementar, renghi jucat de ipocrizie.
‘Raţionalitatea progresistă înşelătoare’, căreia i se opune Mântuirea, izbăvirea.

Nici discontinuitate, nici amalgamare.

Lubac credea că reformaţilor le lipseşte dimensiunea mistică (?) din cauza … apropierii lor de Vechiul Testament.

Purgatoriul, ca loc al interacţiei, al educaţiei, al terapiei, nu al pedepsei.

Savoiardul: limbajul popular, plastic fără neaoşism, utilizat cu inteligenţă şi bunătate. Regionalismul literar fără simplism, reducţionism şi dispreţ, necaricatural. Însă niciunul din regionalişti nu a izbutit prin complacerea în mediocritatea provincială, în veleitarismul anost.

Meditaţia, răbdarea, asimilarea, metabolizarea, integrarea, deschiderea. Când nu am mai crezut în aceste lucruri sfinte. Cel puţin pentru mine, lăcomia înseamnă grabă. De ex., îndemnul euharistic, neurmat, din sem. VI. Altminteri, e progresul iluzoriu, aparent, neverosimil. Înţelegerea nu e ceva cu care începi, ci ceva la care ajungi. Atât formalismul, cât şi egoismul făceau să mă închipui lipsit de pricepere, dezarmat; nu sesizam soluţia elementară, alegerea de bun simţ, din cauza egoismului şi a artificialităţii, crezând că artificialitatea e un ideal. Mie nu îmi era dată viteza, rapiditatea epatantă.

Defăimarea simbolismului românesc, discreditarea, bagatelizarea nedreaptă, pentru că nu şi l-a asumat niciunul din criticii mari, nici nu a crezut în el, de unde cabala.

Marţi, ‘Teacă’ în BPTC.

A răposat Moore. La zece ani îl văzusem ca S. Templar.

Recriminările. Iertarea.

Literatura franceză a Elveţiei, tradiţia, şi aceea a Canadei.

Lunile acestea, regândindu-mi viaţa, reînţelegându-mi viaţa.
Joi am citit despre Vielé-Griffin (a tradus opere de Swinburne, Rossetti, S. Crane), ‘Ermitajul’, etc..
Joi seara, de Înălţare, am găsit deschisă uşa dreaptă a dulapului.
Joi am adus vols. (ghionturi, cadrul, 2 x glisare, latură). La Missă mi-am amintit de rockul cu care îmi otrăveam adolescenţa, dezabuzarea, capitularea, lozincile, mizantropia, formalismul religiei câtă vreme optasem, de fapt, pentru pesimismul absolut, pentru batjocură şi sfruntare; alţi credincioşi nu se recunoşteau în insurgenţa aceea. Răul se tot adăuga, şi nu era deloc inofensiv. De la 15 ani, deja nu mai credeam, apatia devenise ură, minciună, hipercritică, şi mai ales ipocrizie. Orice urmă de înţelepciune se evaporase. Devenisem de o ipocrizie vehementă, sfruntată, insolentă.
Irascibilitatea mi se părea o virtute. Neştiinţa mea ascundea duşmănie.

Simbolismul francez a fost mai ales un fenomen literar metropolitan, parizian, trebuind înţeles ca atare; erau ambiţii şi deziderate ale unor parizieni. Uneori, era calofilie care vrea să epateze, de unde ceea ce e ostentativ, dezabuzat, nemilos, pentru că e viaţă lăuntrică trăită în numele unor aparenţe; cu alte cuvinte, există şi teribilism parizian, sinceritate falsă, exhibare nesinceră, sentimente artificiale, transformarea auxiliarului (epatarea) în principiu.

Vin., biblioteca electronică elveţiană.
Vin. am citit despre autori elveţieni din sec. XIX. Crocodilul singaporez. O autoare citită, un scriitor întâlnit (care a răposat la ospiciu). Înţelepciunea versurilor despre crocodilul bătrân.
Fagul & ricşa.
Fagul evreului, zilierul. Ricşa (RK, pastişa, ‘M.’).

Vin. seara, ploaie.
Şatena, tenul, liniile chipului.

Semnificaţia faptului de a visa persoane în viaţă, când nu există intenţia comunicării. Visul, ca şi viziunea, ar putea să nu corespundă unei intenţii explicite (dar corespund unei forme de unitate a neamului omenesc). Comunicarea nemediată fizic nu e imaginară.

Oamenii găsesc o expresie scânteietoare pentru pesimism, demoralizare, aversiune, mizantropie, dispreţ, însă nu şi pentru caritate; această expresie scânteietoare, elocvenţa pesimismului şi a dispreţului, care conferă întâietate expresiei, nu existenţei, nu e, cu toate acestea, frumuseţea.

Faptele, nu ideile, sunt expresia umanităţii cuiva, îl exprimă. Ideile pot fi numai toane, sau încercări de a-şi explica sentimente, etc..

Rockul, actorii, pesimiştii, leneşii, egoiştii mi-au otrăvit mintea. Sunt otrăvuri pe care eu le-am ales şi asimilat. Tot ceea ce trebuia să îmi fi dat oroarea răului, mi-a accentuat înclinaţia.

Apr. & sept. & 2 x dec. & 2 x ian. & febr..

Sb. seara, la Missă, lecturile: Sf. Filip taumaturg şi misiunea în Samaria, blândeţea, Sf. Spirit (‘Faptele …’, Sf. Petru); predică: descurajarea, fericirea.
Joi seara, de Înălţare, la Missă, Episcopul a predicat despre cuvintele Sf. Luca, ale Sf. Pavel şi ale lui Iisus; prezenţa lui Iisus în caritatea activă, trupul sfârtecat de pe o cruce, trunchiul completat. Unde e Cerul? Acolo unde sunt îndureraţii, pentru că acolo e Dumnezeu. Tot la predică, Episcopul a citit prefaţa Înălţării.
M-am gândit la întâietatea vieţii. Însă trebuise ca, mai întâi, să îmi înţeleg singurătatea, vulnerabilitatea.