Am găsit o tabletă a lui Pleşu despre Radu Bogdan, salahor conştiincios al ştiinţei artei, şi referinţe despre scrierile lui Pleşu cu privire la Andreescu (‘Melancolia lui Andreescu’, ’Andreescu şi prejudecata imaginaţiei’), Grigorescu, Baba şi crepusculul; Pleşu a prefaţat ‘Însemnările unui artist …’. Mi-ar plăcea să revină la critica de artă, la întâile unelte, cu care, prin care ar fi putut fi criticul inegalabil. Avea meritul, distincţia de a nu-l fi preocupat numai arta, ci şi bibliografia ei. Într-o tabletă mai recentă, Pleşu îl evocă pe Schileru. Sunt schiţe memorialistice de portret moral, creionate succint, pătrunzător, cu simplitate savantă şi cu nonşalanţă generoasă. A publicat şi recenzia bonomă a unui volum al lui Anghelescu. Fadoarea criticii de artă provine din festivismul ei nesărat, afectat, mălăieţ şi artificial, din neverosimilul unei poziţii antiaxiologice, de placiditate festivistă. Anostă e critica festivistă, oraculară.