Marţi ascult, în cântarea romană veche, Prologul Sf. Ioan, Kyrie, Viderunt Omnes Fines Terrae, apoi Laetentur Coeli …, Da Pacem …, In splendoribus sanctorum, Dominus regnavit, Oliva fructifera, monofonică, cantus planus. Face o impresie foarte puternică. Legitimitatea muzicii acesteia e indiscutabilă, de o demnitate mistică inegalabilă, cu puterea afectivă pe care o dă cântarea unei silabe pe mai multe note, o lume muzicală care nu mai există, dar pe care o cred superioară celei care i-a succedat, şi de o sugestie a lăuntrului excepţională, o sugestie de prospeţime, poate şi cu un simţ al efemerităţii.