În 'Ceaţa din 26 octombrie', Chanteraine şi Fleury-Moor întâlnesc, lângă marea de cositor sub un cer indigo, în mireasma de gumă şi de terebent, vegetaţia terţiară, din 'mijlocul neozoicului': palmieri, dihotomi, osmonde, aloe, leandri, camfori, mirt, mesteacăn, viţă, gorun, nuci, stejari, arţari.
Un paragraf amplu e oferit florei miocenului.
Survine 'oroarea strigătului'.
Lângă taluzul de argilă marnoasă, Chanteraine şi Fleury-Moor discută despre Java, pliocen, pitecantrop.
M. Renard subliniază tocmai caracterul de materializare şi dematerializare treptată, graduală, al lumii în care au pătruns savanţii.
Nuvela e trei lucruri: un poem al naturii miocenului, o conjectură fantastică, din registrul ororii şi al grotescului (pitecantropi zburători, cu aripi mebranoase, omul terţiar, pteropitecantropus, antropopterix, omul înaripat din Cormonville), şi sugestia unei explicaţii bazate pe magnetism.
Renard nu vizează verosimilitatea, căci miocenul nuvelei e unul fantastic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu