Urmãrile papismului constantinopolitan
Când spun cã Biserica rãsãriteanã nu a cunoscut insurgenţe pe scarã largã de felul Reformei din Apus, schismaticilor orgolioşi trebuie sã li se rãspundã cã le—a cunoscut din plin, prin separatismul monofizit, nestorian, armenesc, etiopian, persan, ca şi prin unele erezii medievale care au destrãmat unitatea religioasã a Imperiului. ‘Biserica rãsãritului’ nu a cunoscut defel o unitate nedivizatã: de la semiarienii sc. IV, la ereziile medievale. Chiar şi cu preţul, inacceptabil, de a restrânge ‘fenomenul religios rãsãritean’/ Biserica rãsãriteanã la Biserica bizantinã şi la urmaşele ei, diviziuni şi schisme au existat adesea—chiar între graniţele Imperiului, şi pe mãsurã ce aceste graniţe se restrângeau. Sfâşierile de felul Reformei din Apus, Biserica rãsãriteanã le—a cunoscut încã din vremea Sinodului al IV—lea.
‘Reforma din Rãsãrit’ s—a numit: neacceptarea Calcedonului, separatismul armenilor şi al persanilor, nestorianismul, ereziile medievale. Unitatea bisericeascã a Rãsãritului nu e deloc mai evidentã sau mai incontestabilã decât aceea a Apusului. Mai nou, ‘absenţa diviziunilor’ s—a obţinut prin pierderea unitãţii, prin vrajbã. Ortodoxia nu mai e un continent, ci un arhipelag. Imaginea idealizatã a monolitului rãsãritean nu corespunde defel adevãrului istoric, care aratã contrariul: fragmentare, disensiune şi centrifugare.
Ritul bizantin se pretinde a fi ‘Rãsãritul creştin’; însã aceasta contravine adevãrului istoric. Existã ‘creştinisme rãsãritene scufundate’, care au capotat. A existat o lume de creştinisme rãsãritene dinafara sferei bizantine: acela armean, persan, etiopian. Existã creştinisme rãsãritene ieşite din sfera bizantinã: acela sirian, acela egiptean. Cu acestea, scindãrile au survenit înaintea sepãrãrii dintre Bizanţ şi Apus.
Aşa cum s—a remarcat, Sf. Fotie nu a dorit, nici nu a inaugurat un ‘creştinism bulgãresc’, ci numai un creştinism bizantin în Bulgaria, în cadrul unei campanii pentru hegemonia bizantinã.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu