sâmbătă, 12 februarie 2011

Liman

Liman




Casete, înregistrãri de conferinţe, podcasturi, media audio.
Cum sã citesc Biblia, pe Pãrinţi, Filocalia, Everghetinosul: ca Mitropolitul Antonie (rusul). Cu aceeaşi moderaţie, bonomie şi cumpãtare. A nu stoarce.
Un adânc simţ, în Rãsãrit, al relativitãţii ierarhiei vãzute.

Eram aerian, aiurit, ‘detaşat’ prin ameţealã, deloc pe fazã. Rostisem invocarea evanghelicã a lui ‘Bar—Dawid’ toatã noaptea. Complet defazat.

Despre Mãn. Bistriţa, obşte, stareţul cel tânãr, familia lui.
Legitimitatea procesualitãţii cunoaşterii. Heidegger, adevãrul şi fenomenologia, abordarea. Evreii şi adevãrul. Ce însemna, la evrei, ‘adevãrul’.
Tainã este nu spovada, ca act eclezial, ci pocãinţa, transformarea în întregime, preschimbarea omului prin atingerea adevãrului. De aceea, Tainele sunt: permanenţa şi comunicarea Lui Hristos; pocãinţa. Tainã nu e actul sacramental în sine, redus la un gest, la un ritual. Pocãinţa, nu spovada, e Tainã.
O atmosferã de prudenţã, smerenie, nejudecatã şi nepresupunere. Uneori, judecata e şi o smintealã—nu e numai o greşealã ‘duhovniceascã’, ci chiar una factualã.

Tot ce s—a putut spune în apãrarea lui Mahomed este cã nu a fost mai rãu decât unii profeţi ai Legii Vechi. În acest sens, Legea Nouã chiar a reprezentat o diferenţã. Ceva s—a schimbat. Mahomed a rãmas la tipul veterotestamentar de prooroc.

Dupã o zi—aceea de ieri—în care nu mâncasem aproape nimic, azi, sb., am dat 12 bonuri pe mâncare şi ţigãri. Sarmale, pilaf, pui, dulciuri, cola.
Existã o asigurare lãuntricã autoevidentã.
Canonizabili: Alexiev, Emilianos, Bloom.
Canonizarea de scriitori bisericeşti, ca şi de ctitori, etc..
Dublul rãu: destrãmarea şi disiparea; bulgarul: ed., şi inspiraţia. Casete. Tripla sistare. Subţierea.
Interesul pentru literatura nepticã nu e un interes livresc, ci însuşi interesul pentru existenţã.
Autorii de rugãciuni. Abordare flexibilã şi atentã, nu mecanicã. Cei care au scris rugãciuni. Rugãciuni atribuite. Sf. Vasile, Isaac, Bloom, Fénélon. Când tonul unei rugãc. e neplãcut. Superstiţia e şi ea o formã a neatenţiei. Superstiţiosul se înşealã asupra remediilor, e neatent la remedii, îşi administreazã otravã.
Cumpãtarea şi dezîmbâcsirea. Principalul secret al mijloacelor duhovniceşti (rugãciunea, cititul şi postul), ca şi sursa lor de sapiditate, e simplitatea, lipsa crispãrii, descleştarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu