Duminică, la Missa de seară, lecturi din Isaia 45 (unsul Domnului, lucrarea necunoscută a lui Dumnezeu), 1 Tesaloniceni 1 (urarea de pace: χάρις ὑμῖν καὶ εἰρήνη, ‘strădania iubirii’: τοῦ κόπου τῆς ἀγάπης, puterea prin care a ajuns evanghelia: ἐν δυνάμει, ‘în putere’), Matei 22 (când perfidia apelează la sinceritate, exploatează sinceritatea); la predică: bunătatea, caritatea, pacea, iertarea, armonia sunt tributul cuvenit lui Dumnezeu. Răspunsul lui Iisus e la antipodul dihotomiei postulate de spiritualism, al idealismului etic, nu implică dispreţ, elitism; pericopa nu girează spiritualismul sălciu, ci recunoaşte ca atare exigenţele existenţei, însemnând dejucarea unei dihotomii false, a unei opoziţii false (cei care l-au interpelat pe Iisus nu o formulează explicit, însă el o schiţează negând-o, şi conflictul între îndatoriri exista, ca idee latentă, în dilema propusă de ipocriţi). E contrariul a ceea ce presupune spiritualismul. Semnificaţia pericopei nu e spiritualistă, nu implică negarea cotidianului mediocru, nici a instituţiilor omeneşti; τὰ τοῦ Θεοῦ τῷ Θεῷ, ‘cele ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu’. ‘Ştim că eşti sincer’, din interpelarea ucenicilor fariseilor, traduce οἴδαμεν ὅτι ἀληθὴς εἶ. Versetul 18 are o verosimilitate aparte: Iisus cunoaşte τὴν πονηρίαν αὐτῶν, ‘răutatea lor’.
Acest verset simplu din Isaia 45: ‘nu este nimic în afară de mine’, e îmbrăţişarea cea mai largă dată Cosmosului, absque me non est. ‘Când tu nu mă cunoşteai.’
1 Tesaloniceni 1 are, în traducerea latină, la versetul 3, memores operis fidei vestrae et laboris et caritatis et sustinentiae spei Domini, ‘amintindu-ne de lucrarea credinţei voastre …’.

A fost şi Missa de rămas bun a preotului F., care a rostit Recviemurile pentru mama, în februarie şi în octombrie, şi care pleacă într-un oraş de pe litoralul Adriaticii, pare-mi-se că Pesaro. E Mediterana răsăriteană.