Existã un sens în care Noica a continuat verbalismul antimaiorescienilor, Nae Ionescu şi Blaga. Asemãnarea sau înrudirea cu Heidegger sau Vulcãnescu e mai puţin importantã, chiar dacã a aprofundat filozofia stilului naţional, a românitãţii, a mioriticului; stilul filozofic al lui Noica provine din verbalismul antimaiorescienilor, cu investigarea unei realitãţi verbale, secunde, de noţiuni disjunse, de lozinci.
Aşa încât Noica a ajuns la rãstãlmãciri dibace ale culturii; Sorescu îi aprecia interpretãrile la tragedia elenã. Simţ literar bineînţeles cã avea (Liiceanu, Cioran au dreptate); Paleologu, ambivalent, îl atacã pe douã planuri (receptivitatea şi stilul).
Ceea ce e într-adevãr valabil în etnopsihologia scrisã de Noica (în travestiul filozofiei culturii) provine de la Blaga sau Vulcãnescu.